“Este un weekend plin. Suntem din nou la capacitate maximă, exact aşa cum estimam şi cum aşteptam. Suntem în vârful de sezon, de aici încolo totul va merge în plin, cel puţin până spre finalul lunii august. Stăm bine pe tot litoralul, toate hotelurile sunt pline”, a declarat Corina Martin.
Ea a afirmat că sunt peste 200.000 de turişti pe litoral la sfârşitul acestei săptămâni.
“Dacă avem oficial 120.000 de locuri de cazare, neoficial sunt mult mai multe, în plus sunt şi copiii şi turişti cazaţi mulţi la particulari. Estimăm că sunt peste 200.000, dar nu ştie nimeni cifra exactă. Acum sunt marile evenimente şi de obicei în această perioadă este cererea cea mai mare, suntem în perioada maximă de vacanţă”, a explicat Corina Martin.
La sfârşitul acestei săptămâni, pe litoral au avut loc diverse evenimente. Astfel, în Mamaia s-a desfăşurat Mamaia Music Awards şi a avut loc Fashion Summer Festival, weekend destinat designerilor români, care şi-au prezentat cele mai recente colecţii. De asemenea, alte concerte au fost organizate de unităţi hoteliere de pe litoral şi de cluburile din Mamaia.
De săptămâna viitoare, încep manifestările dedicate Zilei Marinei, iar printre acestea se regăsesc un spectacol de muzică militară, atelier de scufundări recreaţionale, prezentat de scafandrii militari pe plaja Modern din Constanţa, dar şi diverse expoziţii.
SURSA: Mediafax