Românii muncesc din greu în străinătate şi trimit banii în ţară. Un lider sindical anunţă că 3,4 milioane de români lucrează în alte ţări. Banca Naţională spune că anul trecut aceştia au trimis familiilor din ţară 5,3 miliarde de euro. Ce semnificaţie pot avea aceste cifre? Cei cârcotaşi se grăbesc să acuze guvernele care s-au succedat, politicienii, în general, că nu au creat condiţiile pentru ca aceşti oameni să nu fie nevoiţi să plece din ţară. Dacă am fi avut, după 1990, doar miniştri şi parlamentari nemţi şi japonezi, ar fi reuşit ei să facă salariile de patru-cinci ori mai mari, pentru ca românii să nu-şi mai caute norocul în alte părţi? Nici vorbă!

Fenomenul, aflat acum probabil la apogeul său, s-a petrecut şi în Spania, şi în Portugalia, şi în Italia, şi în Grecia! În urmă cu 20-30 de ani, muncitorii din aceste ţări invadau Germania, Anglia sau ţările nordice, în căutarea unei slujbe, aşa cum fac românii acum. Acum, exact acele ţări, foste sărace, reprezintă destinaţia românilor care vor să câştige mai mult. Nimeni nu a găsit formula magică menită să transforme peste noapte o ţară săracă.

Plecarea la muncă în străinătate este, în opinia mea, un fenomen întru totul pozitiv. Este vorba, mai întâi, de existenţa unui segment de populaţie foarte activ – oameni care nu au răbdare să aştepte să vină bunăstarea la ei, ci merg să o caute singuri şi să muncească pentru ea. Tot ei vor fi cei care vor aduce bunăstarea şi în România; acum, doar trimiţând bani acasă, apoi întorcându-se cu o altă etică a muncii, construind afaceri, învăţând chiar şi cum să aleagă politicienii pe care să-i voteze. Aşa s-a întâmplat în celelalte ţări, aşa va fi şi la noi. Tot datorită lor, indirect, cresc şi salariile celor din ţară: meseriaşi mai puţini în ţară care trebuie plătiţi mai mult pentru a putea să-i angajezi.

Munca în străinătate e ca un fel de şcolarizare la vârste mai înaintate. Paradoxal sau nu, românii aflaţi la lucru în ţări străine creează şi locuri de muncă în ţară. Prin banii trimişi de ei, pe piaţă se simte o putere de cumpărare crescută, dincolo de veniturile anunţate de statistici, care atrage investiţii străine şi, implicit, apar noi locuri de muncă. Dar efectele acestor ani munciţi printre străini se vor resimţi timp de decenii. Cei care au lucrat cu acte în regulă vor primi pensii de la statele unde au muncit. Deci ei vor continua să aducă bani în ţară chiar şi după ce se vor fi pensionat. Ideea de a i se ridica o statuie celui care munceşte afară, numit generic căpşunar, nu este o ironie. Sacrificiul lor, suferinţa copiilor rămaşi acasă, seminţele pe care le vor sădi după întoarcere merită tot respectul celor rămaşi acasă.