Statul a încasat, în februarie, peste 38,8 milioane de euro în urma comercializării, pe platforma de licitaţie comună a Uniunii Europene (UE), a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit unui document publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Conform sursei citate, au fost comercializate 4,16 milioane de certificate aferente instalaţiilor staţionare. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme – EU ETS) s-a aplicat în prima fază pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007, iar a doua fază a schemei se desfăşoară în perioada 2008 – 2012, corespunzând primei perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto.
România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră de la data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de opt ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2020. Agerpres