Statul a încasat peste 20,4 milioane euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, în iunie

Statul a încasat peste 20,4 milioane de euro, în iunie, în urma comercializării pe platforma de licitaţie comună a Uniunii Europene (UE) a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalaţiilor staţionare, se arată într-un document publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Astfel, în iunie au fost comercializate peste 3,6 milioane certificate aferente instalaţiilor staţionare, în valoare de circa 20,456 milioane euro. În ceea ce priveşte certificatele aferente sectorului aviaţie, nu s-a comercializat nimic. 

În luna ianuarie, Finanţele au încasat peste 16,5 milioane euro din astfel de certificate, în februarie circa 18,7 milioane euro, în martie suma de 17,9 milioane euro, în aprilie – 18,8 milioane euro, iar în mai – 14,9 milioane euro. 

Potrivit datelor MFP, schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme – EU ETS) s-a aplicat în primă fază pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007, iar a doua fază a schemei se desfăşoară în perioada 2008 – 2012, corespunzând primei perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto. 

România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră începând cu data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). 

Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de 8 ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2020. 

AGERPRES