Statul a plătit alocații pentru copii de1,35 mil. lei în primul semestru

Sumele plătite primul semestru al acestui an sub formă de alocaţii de stat pentru copii au depăşit 1,353 miliarde lei, fiind mai mici cu 19,306 milioane lei (1,4%) faţă de cele plătite în semestrul I 2013, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Scăderea a fost determinată de reducerea numărului de copii beneficiari, media lunară calculată pentru primele şase luni din 2014 fiind mai mică cu 62.624 copii comparativ cu cea calculată pentru aceeaşi perioadă a anului trecut. Reducerea numărului de beneficiari de alocaţie s-a realizat în aproape toate judeţele, cu excepţia judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti. 



În semestrul I 2014, alocaţia de stat s-a acordat pentru un număr mediu lunar de 3.783.250 copii, din care 336.253 copii care au vârsta mai mică de 2 ani şi nu au un handicap (8,9% din total); 4.796 copii cu vârsta mai mică de 3 ani şi cu un handicap (0,1% din total), 3.386.902 copii care au vârsta mai mare de 2 ani şi nu au un handicap (89,5% din total) şi 55.299 copii de peste 3 ani şi cu un handicap (1,5% din total). 



Cei mai mulţi copii beneficiari se găseau în judeţele Timiş (114.648), Dolj (117.316), Constanţa (131.937), Prahova (135.681), Bacău (136.995), Suceava (147.010) şi Iaşi (171.688). Valoarea maximă s-a înregistrat în Municipiul Bucureşti, unde se aflau 294.884 copii beneficiari (7,8% din totalul naţional). 



Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. 



Pentru copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului care este încadrat într-un grad de handicap, alocaţia de stat se acordă în cuantum de 200 lei/lună/copil. Pentru copiii care nu au un handicap şi sunt în vârstă de peste 2 ani cuantumul alocaţiei de stat este de 42 lei/lună/copil, iar pentru copiii mai mari de 3 ani care au un handicap cuantumul este dublu (de 84 lei).

 

Sursa: Agerpres