Lăsând la o parte proporția mică din rețeaua naţională care este la standard de autostradă (mai puțin de 3%), viteza medie pe reţeaua naţională este de aproximativ 66 km/h, pentru călătoriile inter-urbane, se arată într-o constatare prezentă în Master Planul de Transport, lansat ieri în dezbatere publică.
"Acest lucru nu este considerat suficient pentru o rețea națională pentru care, conform comparațiilor internaționale, viteza medie ar trebui să înregistreze valori între 90 și 100 km/h, considerate rezonabile", se arată în raport.
Figura 4.10 evidenţiază faptul că în România, în prezent, traficul nu se desfăşoară la viteze de circulaţie adecvate. Numai drumurile marcate în verde sunt aproape de a atinge ceea ce este considerată a fi o viteză rezonabilă pentru o rețea națională.
Tabelul 4.11 include informații cu privire la lungimea de drum din fiecare grup. Mai mult de jumătate din rețeaua națională înregistrează viteze de mai puțin de 70% din viteza țintă.