Periodic intelectualii distinși ai României trag semnale de alarmă privind exodul creierelor.
Și recomandă fie să fie puse la muncă în țară în contul educației de stat primite, fie să o plătească pentru a pleca.Problema este însă că marii oameni omit să ia în discuţie produsul pe care trebuie să dea banii cei care emigrează. Or, puţinele “filtre” precum evaluarea naţională, bacalaureatul sau admiterea la facultate arată o realitate dezastruoasă. Eminenții îşi exprimă opinia ca şi cum sistemul ar fi reformat şi aşezat, nu că cei care au învăţat o meserie acest lucru li se datorează mai mult lor. Şi lor le scapă “păcatul originar”, acela că politicienii au vrut să nu schimbe obiceiul pământului şi în loc să vină investitorii străini aici, i-au trimis pe români după capitaliştii care lipseau din ţara lor, imediat după ce au vânturat sloganul “Nu ne vindem ţara!”.
Faptul că migraţia a avut suport politic nu e o invenţie. Imediat după 2000 s-a spus că echilibrarea balanţei comerciale pe seama banilor câştigaţi de românii din străinătate reprezintă un beneficiu minor pe lângă avantajele sociale. Cei ce părăsesc ţara o fac pentru că politicul a făcut-o să nu aibă mai nimic de oferit. Iar cei ce propun să fie penalizaţi aceia care pleacă din România, o fac înainte să devină mai întâi funcţional sistemul educaţional. Sunt curios ce părere ar fi avut, dacă ar mai fi trăit, academicianul Solomon Marcus, cel care susţinea că învăţământul trebuie reformat din temelii! Soluţia nu e taxarea celor care performează, ci să nu mai fie risipite resursele pe cei ce n-o fac. În acest sens merită adus în atenţie Albert Jay Nock, cel care a denunţat în perioada interbelică sistemul educaţional fiindcă obligă masele “needucabile” să urmeze o formă de învăţământ, din pricina unei credinţe egalitariste în capacitatea identică a tuturor de a fi educaţi. Adică, în loc ca sistemul să-i atragă pe aceia care au aptitudini pentru a merge la şcoală, el îi sileşte pe toţi să o frecventeze, denaturând vieţile celor care nu au abilităţi şcolare şi ruinând învăţământul adecvat pentru cei cu adevărat educabili. Iar acest sistem educaţional, pentru care se sugerează să se ceară bani înainte de avea ce să ofere, face să nu fie susţinută diviziunea muncii, şi implicit nici productivitatea, avantajul comparativ şi integrarea pe orizontală.
Diviziunea muncii suferă în plan intern, dar şi când vine vorba să participăm la cea din UE. Pentru ca europenii să-i bage în seamă pe români e indicat ca în loc să administrăm sărăcia şi să vânturăm puţinul prin redistribuire, să se creeze prosperitate. Şi asta nu se poate face fără ca învăţământul să fie vocaţional, fără să-i înveţe pe oameni o meserie din care să se întreţină. Fără a fi eficient şi competitiv. Programa şcolară să nu fie unică, ci să fie mai multe care se concurează. Nu în ultimul rând, promovarea demnitarilor e nevoie să aibă legătură cu educaţia primită şi abilităţile acestora, nu cu partidul din care fac parte.
IONUȚ BĂLAN,
analist economic