Statul ar putea suporta integral sau parțial cheltuielile de judecată, în cazul românilor cu venituri mici. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Proiectul a fost inițiat de deputații USR Mihai Badea și Oana Murariu și de senatorul Cristian Bordei.
„Legea, propusă de USR și adoptată de Parlament, vine în ajutorul celor cu venituri reduse ca să poată avea acces la justiție. Sper ca Ministerul Justiției să demareze o campanie de informare pentru ca beneficiarii acestei legi să știe că pot primi ajutorul votat de Parlament. Să beneficiezi de scutire de taxe judiciare de timbru și avocat plătit – și, astfel, să-ți poți apăra drepturile – doar dacă ai un venit de 300 de lei pe membru de familie e o glumă, e ca și cum nu ar fi”, declară Oana Murariu, deputat USR și co-inițiatoare a legii.
Pragurile stabilite anterior
Până în momentul de față, doar pentru cetățenii care se aflau sub pragurile fixe de 300 lei, respectiv 600 de lei venit pe membru de familie, statul acoperea integral, respectiv parțial cheltuielile de judecată.
Amintim că aceste praguri au fost stabilite în anul 2011, când salariul minim brut era 670 lei, iar de atunci ele nu au mai fost modificate.
„Prin legea adoptată, garantăm liberul acces la justiție pentru românii care mor cu dreptatea în mână din cauză că nu-și permit să susțină cheltuielile unui proces civil. Mult mai mulți oameni cu venituri reduse vor primi dreptul ca statul să le plătească taxa judiciară de timbru, onorariile avocatului și expertului tehnic judiciar etc.
Nu doar că dublăm valoarea vechilor praguri de venit care determină eligibilitatea pentru acordarea ajutorului public judiciar, dar le stabilim ca procente din salariul minim brut pe economie, astfel încât pe viitor majorările să intervină în mod automat. Mulțumesc tuturor colegilor care au votat pentru protecția acestui drept fundamental al cetățenilor”, a completat Mihai Badea, deputat USR și co-inițiator al legii.
După adoptarea proiectului beneficia de acoperirea integrală a cheltuielilor de judecată persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie s-a situat, în ultimele două luni, sub echivalentul a 25% din salariul minim brut.
De asemenea, persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie se situează sub nivelul echivalentului a 50% din salariul de bază minim brut pe țară vor beneficia de acoperirea a 50% din cheltuielile de judecată.