Statul demarează o nouă sesiune prin care vrea să se împrumute de bani de la populație. Bursa de Valori București (BVB) a trimis un comunicat de presă prin care anunță că Ministerul Finanțelor va derula, în perioada 8-17 aprilie, a 16-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis.
Statul se împrumută de la populație. O nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
O nouă ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis este în derulare, în prezent, la Bursa de Valori București (BVB). Este cea de-a 16-a ofertă publică de vânzare de astfel de titluri, ea având loc în perioada 8-17 aprilie.
În cadrul ofertei sunt disponibile cinci emisiuni, atât în euro, cât și în lei. Una dintre ele este special dedicată persoanelor care donează sânge.
Titlurile de stat pentru donatori sunt exprimate în moneda națională, au o perioadă de maturitate de un an și oferă o dobândă de 7%.
MF va emite două emisiuni în lei:
- una cu o maturitate de 1 an și o dobândă de 4% p.a.
- una cu o maturitate de 5 ani și o dobândă de 5% p.a.
Persoanele fizice, atât rezidente, cât și nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani, au posibilitatea să subscrie pentru titlurile de stat FIDELIS, exprimate atât în lei, cât și în euro, în cadrul ofertei publice de vânzare organizate la Bursa de Valori București.
Această subscriere poate fi realizată fie direct prin intermediul consorțiului de intermediere, fie prin intermediul intermediarilor care au semnat acordul de respectare a condițiilor ofertei și a prevederilor prospectului de emisiune. Ei au transmis acest angajament către Lead Manager.
Investitorii care doresc să plaseze ordine pe tranșa dedicată donatorilor trebuie să fie cei care:
- au efectuat donații de sânge începând cu data de 1 septembrie 2023
- donează în timpul desfășurării ofertei de vânzare a titlurilor de stat Fidelis
Alocarea titlurilor de stat subscrise se va efectua pe 17 aprilie
Titlurile de stat subscrise în timpul ofertei vor fi alocate la data stabilită pentru alocare, respectiv 17 aprilie 2024.
Numărul definitiv de titluri de stat oferite va fi determinat de emitent în consultare cu sindicatul de intermediere.
Ordinele legate de subscrierile alocate investitorilor, bazate pe subscrierile validate de membrii sindicatului de intermediere sau de Participanții Eligibili, vor fi înregistrate în sistemul de tranzacționare al BVB special destinat ofertelor publice de titluri de stat.
Se estimează că titlurile vor intra în tranzacționare la data de 23 aprilie 2024.
Veniturile provenite din investiția în titlurile de stat Fidelis, fie din dobânzi, fie din câștigurile de capital, sunt scutite de impozitare.
De asemenea, investitorii pot efectua subscrierile prin intermediul Participanților Eligibili, care sunt reprezentați de orice intermediar autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Acești intermediari pot fi societăți de investiții financiare sau instituții de credit acceptate ca participanți în sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București. Ele trebuie să fi semnat acordul de respectare a condițiilor ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune și au transmis acest angajament către Lead Manager.
Sindicatul de intermediere al ofertei este compus din:
- BT Capital Partners în rolul de Lead Manager
- alături de Banca Transilvania, care constituie grupul de distribuție
De asemenea, fac parte:
- Alpha Bank România
- Banca Comercială Română
- BRD-Groupe Societe Generale
Ministerul Finanțelor a reușit să atragă din partea populației un total cumulat de peste 26,2 miliarde de lei. Suma a fost atrasă prin intermediul precedentelor 15 oferte.
Suma este echivalentul a peste 5,3 miliarde de euro.