Anul trecut, nu s-ar putea spune ca bancile s-au inghesuit. Singura interesata a fost Banc Post, celelalte retragandu-se din diverse motive. Principala cauza a constat in repartizarea cu intarziere a sumelor. „Bugetul a aparut tarziu, creditarea fiind pusa in discutie abia din semestrul al doilea. (…) Desi, initial, s-au anuntat trei banci, la prima licitatie n-a venit decat Banc Post. Banca Agricola a spus ca e prea tarziu, termenul e prea scurt, iar Casa de Economii si Consemnatiuni, ca nu este pregatita pentru creditare”, precizeaza Gabriela Platon, purtator de cuvant al Agentiei Nationale pentru Ocupare si Formare Profesionala (ANOFP), care coordoneaza programul. Prima licitatie a trebuit astfel reluata, dar nici de aceasta data nu au fost mai multi ofertanti. In cele din urma, a fost desemnata Banc Post, dupa ce Ministerul Finantelor a avizat procedurile pentru sursa unica. „Neavand alternativa, am acceptat conditiile impuse de Banc Post”, a continuat dna Platon, care a dat de inteles ca acestea nu au fost cele mai stralucite.
Experienta din 1998
se poate repeta
Pentru acest an, sunt puse in joc 150 miliarde lei in vederea acordarii de credite cu dobanda redusa – 50% din scontul anuntat de Banca Nationala a Romaniei. Principalul criteriu este ca firma solicitanta sa creeze noi locuri de munca. Conditie necesara, dar nu suficienta! Se adauga: minimum 50% din viitorii salariati sa fie din randul somerilor; nou-angajatii sa fie mentinuti cel putin trei ani cu carte de munca; intreprinderile sa fie mici si mijlocii; sa aiba preponderent activitate de productie sau servicii – ponderea comertului sa fie sub 40%; sa prezinte un plan de afaceri avizat de directia judeteana de munca si protectie sociala. Lista va fi ceva mai cuprinzatoare, intrucat banca desemnata isi va impune si ea propriile pretentii. De baza ramane, ca la orice imprumut, analiza rezultatelor financiare obtinute pana acum.
Cel putin teoretic, toate conditiile de creditare vor face obiectul negocierii intre agentie si banca. Deocamdata insa, ANOFP sta cu sufletul la gura pentru cumpararea caietelor de sarcini si prezentarea ofertelor, o prima licitatie fiind planificata vineri, 2 aprilie a.c. „Anul acesta, sa vedem ce o sa se intample”, a spus purtatorul de cuvant al agentiei, adaugand: „La prima licitatie trebuie sa participe cel putin trei banci. Daca sunt, deschidem ofertele si alegem. Daca nu, organizam o a doua licitatie”. Daca nici atunci nu vor fi trei ofertanti, trebuie sa se mearga pe varianta selectiei unice. Ceea ce ar tergiversa lucrurile. Pe de o parte. Pe de alta, cu cat oferta este limitata, cu atat posibilitatile ANOFP de a negocia conditii avantajoase pentru client se reduc.
Patru miliarde lei nu
s-au folosit anul trecut
Daca se va tine totusi, licitatia va fi urmata de o saptamana de ragaz pentru contestatii. Abia apoi vor fi puse la punct criteriile de eligibilitate, comision bancar, garantii, cuantum maxim acordat. Desi reprezentantii agentiei se arata optimisti, considerand ca programul ar putea deveni operational dupa 15 aprilie, e greu de crezut ca va fi suta la suta perfectat pana atunci. Cert este ca intarzierile nu aduc nimic bun. Anul trecut, pentru ca s-a inceput abia in septembrie, patru miliarde lei au ramas neutilizati. Banc Post a alocat credite in valoare de 66 miliarde lei, dintr-un fond de 70 miliarde lei, am aflat de la Directia de Comunicare a bancii. Aceeasi sursa a indicat un maximum acordat de o suta de milioane lei firmelor existente si de 75 milioane lei disponibilizatilor ce au pus de o afacere.
Pentru acest an, ANOFP estimeaza un cuantum maxim de 30 milioane lei credit pentru fiecare loc de munca creat. Perioada nu va depasi trei ani, cea de gratie inclusa, intrucat reglementarile sunt clare in acest sens – Legea nr. 65/1997.
Cat priveste garantiile, care ii „ard” pe multi, depinde in mare masura de banca. Agentia va selecta oferta cea mai avantajoasa, primim asigurari. Daca va avea si din ce sa aleaga, am adauga noi.
Statul da bani pentru firme, bancile dicteaza conditiile
1 aprilie 1999, 12:00
Ultima modificare în 1 aprilie 1999, 15:00
Anul trecut, nu s-ar putea spune ca bancile s-au inghesuit. Singura interesata a fost Banc Post, celelalte retragandu-se din diverse motive. Principala cauza a constat in repartizarea cu intarziere a sumelor. "Bugetul a aparut tarziu, creditarea fiind pusa in discutie abia din semestrul al doilea. (...) Desi, initial, s-au anuntat trei banci, la prima licitatie n-a venit decat Banc Post. Banca Agricola a spus ca e prea tarziu, termenul e prea scurt, iar Casa de Economii si Consemnatiuni, ca nu e
Etichete: arhiva,
Banc Post
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook