Fonduri AFIR de până la 500.000 de euro pe proiect pentru investiții în tehnologie forestieră

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că, în acest an, vor fi disponibile fonduri nerambursabile în valoare de 86,6 milioane de euro, destinate investițiilor în tehnologii și echipamente forestiere prin intervenția DR 24 din Planul Strategic 2023-2027 (PS 2027). Această intervenție va sprijini dezvoltarea sectorului forestier, îmbunătățind atât eficiența activităților de exploatare forestieră, cât și sustenabilitatea ecosistemelor forestiere.

AFIR a publicat recent pe site-ul său www.afir.ro versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR 24 – Investiții în tehnologii forestiere, care vizează îmbunătățirea rezilienței și valorii ecologice ale ecosistemelor forestiere. Aceasta reprezintă prima sesiune de depunere a proiectelor de investiții în sectorul forestier, iar persoanele și entitățile interesate vor putea solicita finanțare pentru achiziționarea de echipamente și tehnologii inovative.

Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare va avea loc între 7 aprilie 2025, ora 9.00 și 4 iulie 2025, ora 16.00. Alocarea financiară disponibilă pentru acest program este de 86.641.134 euro, împărțită în două părți: 69.312.907 euro pentru operatorii economici atestați și 17.328.227 euro pentru ocoalele silvice. Fondurile vor fi destinate atât achiziționării de echipamente de tehnologie avansată, cât și implementării unor soluții care să sprijine gestionarea sustenabilă a pădurilor și creșterea rezilienței acestora.

Pădure copaci
SURSA FOTO: Dreamstime

Cine sunt beneficiarii eligibili și ce cheltuieli sunt acoperite

Beneficiarii eligibili pentru aceste fonduri sunt operatorii economici care sunt atestați sau reatestați pentru activitatea de exploatare forestieră de către Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră (cu excepția operatorilor economici din structura Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva) și ocoalele silvice de regim autorizate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

Printre cheltuielile eligibile care pot fi finanțate prin acest program se numără:

  • Achiziția de echipamente și utilaje noi pentru colectarea, sortarea, încărcarea și manipularea lemnului pe șantierele de exploatare (inclusiv platformele primare);
  • Achiziția de utilaje noi pentru tocarea lemnului;
  • Achiziția de echipamente noi pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor (pentru ocoalele silvice);
  • Achiziția sau utilizarea unor programe informatice pentru gestionarea echipamentelor și utilajelor achiziționate, dar și pentru procesarea datelor privind exploatarea forestieră, transportul și depozitarea lemnului;
  • Utilaje și echipamente pentru tocarea lemnului și pentru activități specifice gestionării riscurilor și monitorizării managementului forestier.

Cum să depui proiectul

Aceste cheltuieli sunt destinate să sprijine implementarea unor tehnologii moderne care vor contribui la creșterea eficienței și sustenabilității activităților din sectorul forestier, având un impact direct asupra protejării ecosistemelor forestiere.

Ghidul complet al solicitantului și documentația necesară pentru depunerea proiectelor sunt disponibile pe portalul AFIR, în secțiunea „Finanțare” sau direct accesând linkul „Detalii și Anexe DR 24 – Portalul AFIR – informații PS 2027 și depunere proiecte Online”. Toți cei care doresc să aplice pentru finanțare trebuie să consulte aceste documente pentru a se asigura că proiectele lor îndeplinesc toate cerințele.