Alocațiile pentru copii vor fi indexate cu rata inflației, începând cu anul viitor. În prezent, alocațiile pentru copii sunt de 300 de lei pentru copiii cu vârsta de pâna la doi ani, respectiv 150 de lei pentru cei care depășesc această vârstă.
Parlamentul României a votat marți în unanimitate propunerea legislativă de indexare a alocațiilor de stat pentru copii cu rata inflației. Astfel, din 2020, anual, alocațiile vor crește pentru a acoperi inflația și pentru a le asigura copiilor o alocație cât mai decentă, scrie deputatul PNL Robert Sighiartău, inițiatorul proiectului de lege, pe pagina sa de Facebook.
”Am reușit ! Încă o victorie pentru copiii României ! Alocațiile copiilor vor crește anual din ianuarie 2020. Mă bucur că am reușit să duc până la capăt cele două proiecte. A fost greu, dar s-a terminat cu bine. Mulțumesc tuturor părinților și copiilor pentru susținere!”, a mai scris liberalul pe internet.
Trebuie menționat faptul Robert Sighiartău este parlamentarul care a stat și în 2015 în spatele majorării alocațiilor pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei. Iar patru ani mai târziu, în 2019, deputatul liberal s-a luptat pentru amendamentul la bugetul de stat care a dus la dublarea alocaţiilor, la cuantumul la care se află azi.
În prezent, alocațiile pentru copii sunt de 300 de lei pentru copiii cu vârsta de pâna la doi ani, respectiv 150 de lei pentru cei care depășesc această vârstă.
Puteți citi mai jos mesajul postat azi pe Facebook de Robert Sighiartău: