Pentru al cincilea an consecutiv statul de drept este în declin la nivel mondial, conform Indicelui Statului de Drept pe 2022 realizat de World Justice Project (WJP), relatează Emerging Europe.
Analiza WJP a datelor amănunțite obținute din sondaje realizate în 140 de țări și jurisdicții arată că respectarea statului de drept a decăzut anul acesta în 61% din țări.
„Tendințele autoritare anterioare pandemiei de Covid-19 continuă să erodeze statul de drept. Controlul asupra puterii executive slăbește, iar respectul pentru drepturile omului e în cădere.”, a declarat Elizabeth Andersen, directoarea executivă a WJP.
Totuși, pe măsură ce lumea iese din pandemie, Indicele a constatat că regresul statului de drept e mai puțin răspândit și extrem comparativ cu anul trecut, când restricțiile pandemice au perturbat grav sistemele judiciare, iar guvernele au exercitat puteri de urgență care au restrâns libertățile civice și au ocolit mecanismele răspunderii executive.
Două treimi din țările care au pierdut din scor în 2021 au pierdut din nou și în 2022
Cu toate acestea, două treimi din țările care au pierdut din scor în 2021 au pierdut din nou și în 2022, iar scorurile pentru șapte din cei opt factori măsurați de Indice au scăzut în majoritatea țărilor pentru al doilea an consecutiv.
Numai scorurile pentru „Ordine și securitate” s-au ameliorat într-o majoritate la limită a țărilor, și doar marginal.
Cel mai semnificativ, scorurile pentru „Drepturi fundamentale” au scăzut în două treimi din țări în 2022.
Pentru „Justiția civilă” au scăzut în 61% din țări, în principal din cauza persistenței întârzierilor, slabei implementări și discriminării din sistemul de justiție.
Factorul care măsoară esențialele mecanisme de control și echilibru, „Constrângeri asupra puterilor guvernului”, a scăzut în 58% din țări.
„Ieșim din criza sanitară, nu și din cea a guvernării. 4,4 miliarde de oameni trăiesc astăzi în țări în care statul de drept e mai slab decât anul trecut”, a precizat Andersen.
Un tablou pestriț în Europa în curs de dezvoltare
În Europa în curs de dezvoltare Indicele prezintă din nou un tablou pestriț.
Progresele din Bulgaria, Estonia, Kazahstan, Kosovo, Letonia, Lituania, Moldova și Uzbekistan sunt contrabalansate de stagnarea și regresul din alte state, inclusiv din Ungaria, al cărei scor în materie de stat de drept a scăzut de la 58 în 2015 la 52 anul acesta, cel mai mic atins de un stat UE și sub scorul unor state non-UE precum Georgia (60), Kosovo (56), Macedonia de Nord și Kazahstan (ambele 53).
Luna aceasta UE i-a acordat Ungariei două luni în plus pentru a se conforma cererii de a combate corupția, după care blocul ar trebui să decidă dacă-i va bloca accesul la fonduri de miliarde de euro.
Așa cum o fac și în mulți alți indici, cele trei țări baltice și Cehia sunt în fruntea regiunii. Estonia, cu un scor de 82, se plasează și pe locul nouă la nivel mondial. Lituania (76) e pe locul 18, urmată de Cehia (73; 20) și Letonia (72; 24).
Țara cu cel mai mic scor din Europa în curs de dezvoltare și [Asia] Centrală incluse în Indice (Turkmenistan și Tadjikistan nu figurează) este Belarus, cu un scor de numai 46 și pe locul 99 în lume.