Apar noi schimbări la ANAF în septembrie 2024

Adeverințele de venit transmise de ANAF, la cererea persoanelor fizice, nu vor mai conține motivul pentru care au fost cerute. De asemenea, persoanele fizice fără venituri vor putea solicita adeverințe separate de la Fisc, care să confirme acest lucru. Aceste două schimbări sunt prevăzute într-un ordin recent, dar se vor aplica abia în septembrie 2024.

Ordinul ANAF 1.048/2024 a fost publicat joi, 13 iunie 2024, în Monitorul Oficial. El va intra în vigoare după 90 de zile, adică pe 4 septembrie 2024. El va schimba regulile actuale privind eliberarea adeverințelor de venit la cererea persoanelor fizice.

Prima schimbare vizează persoanele fizice care au venituri. În cererile și adeverințele de venit emise de Fisc trebuie să se menționeze motivul pentru care sunt necesare adeverințele. Informația respectivă nu va mai apărea în cereri și nici în adeverințele de venit. Totuși. perioada de valabilitate va rămâne de 90 de zile.

A doua schimbare este introducerea unei adeverințe speciale pentru persoanele fizice, fără venituri.

În prezent, adeverința de venit emisă de ANAF indică, dacă este cazul, că persoana respectivă nu are venituri. Practic, același tip de adeverință este folosit atât pentru a arăta că cineva are venituri, cât și pentru a arăta că nu are venituri.

„În situația în care cererea de eliberare a unei adeverinţe de venit se transmite prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual, contribuabilii trebuie să selecteze în aplicație, dintr-o listă predefinită (limitativă), motivul pentru care solicită eliberarea adeverinței de venit.

Ca urmare, pentru a nu limita/condiționa utilizarea adeverinței, considerăm necesară eliminarea obligației de a se menționa motivul pentru care se solicită acest document”, explicau inițiatorii proiectului de lege.

ANAF, venituri, Fisc
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Există două categorii de persoane fizice care pot cere adeverințe

Conform legii fiscale, există două categorii de persoane fizice care pot cere adeverințe:

  • persoane înregistrate fiscal (contribuabili);
  • persoane neînregistrate fiscal (necontribuabili);

Întrucât există aceste două categorii, se consideră necesară diferențierea adeverințelor emise de ANAF:

  • contribuabilii vor primi adeverințe de venit;
  • persoanele neînregistrate fiscal vor primi adeverințe care confirmă că nu sunt înregistrate în evidențele fiscale;

„Potrivit prevederilor legislației procedural-fiscale, se disting două categorii de persoane fizice care pot solicita eliberarea adeverințelor, respectiv: persoane fizice care sunt înregistrate fiscal (…) (care au calitatea de contribuabil); persoane fizice care nu sunt înregistrate fiscal (care nu au calitatea de contribuabil).

Având în vedere existența acestor două categorii de persoane fizice, considerăm că este necesară diferențierea adeverințelor care se eliberează de organul fiscal, și anume: contribuabililor persoane fizice să le fie eliberată adeverința de venit; persoanelor fizice care nu au calitatea de contribuabili să le fie eliberată o adeverință prin care să se ateste faptul că nu sunt înregistrate în evidențele fiscale”, au explicat inițiatorii proiectului de lege.