Accizele pentru produsele de lux vor fi desfiinţate din 2010. Măsura a fost cerută de peste un an de Comisia Europeană, dar Guvernul a tras de timp, ca să-şi menţină încasările bugetare.
Produsele considerate de lux în prezent, prin Codul fiscal, nu vor mai fi accizate din 2010, cu excepţia cafelei. Este vorba despre blănuri (cele de oaie, capră şi iepure nu sunt taxate nici acum), cristaluri, bijuteriile de aur şi platină (verighetele nu sunt accizate), parfumurile, armele (altele decât cele folosite în scop militar), iahturile, navele şi alte ambarcaţiuni cu motor de peste 25 de cai- putere.
Accizele pentru cafea vor rămâne valabile şi anul viitor. În prezent, acestea sunt stabilite la 450 de euro pe tonă şi vor fi reduse la jumătate în 2010, urmând să fie eliminate complet abia peste doi ani.
Intenţia Ministerului Finanţelor era ca din 2011 să renunţe la taxarea tuturor acestor produse, iar la unele, cum ar fi bijuteriile şi cristalurile, chiar de anul viitor. Comisia Europeană a sesizat însă Ministerul Finanţelor că accizele percepute procentual încalcă legislaţia comunitară.
Astfel, din 2010, vor rămâne purtătoare de accize doar produsele a căror taxare este armonizată în Uniunea Europeană (din alcool, tutun şi uleiuri minerale), cu scopul de a descuraja consumul, şi cafeaua.
Ameninţaţi cu procedura de infringement
De-a lungul timpului, în România, lista produselor de lux a cuprins diverse articole: camere foto digitale, aparate de aer condiţionat, camere video sau autoturisme. Şi alte ţări europene instituie accize pentru unele bunuri fie pentru a descuraja consumul, fie pentru că sunt considerate de lux. De exemplu, Belgia încasează accize pentru ape uzate, pesticide, becuri cu filament, dar şi îngheţată, ciocolată sau ape minerale. Malta taxează telefoanele mobile, Finlanda băuturile răcoritoare, iar Bulgaria, cafeaua.
Încă de anul trecut, Comisia Europeană a sesizat Ministerul Finanţelor asupra neconcordanţei accizării produselor de lux cu legislaţia europeană. Întrucât nu au găsit o cale legislativă pentru a armoniza taxarea produselor vizate cu normele UE, Finanţele au întârziat modificarea Codului fiscal în acest sens.
Abia după ce au fost avertizate că România ar putea intra într-o procedură de „infringement“ (adică încălcarea Tratatului de aderare la UE), Finanţele au întocmit un proiect prin care scot de anul viitor accizele la produsele de lux, cu excepţia cafelei, întrucât observaţiile Comisiei se refereau la taxarea în cote procentuale. Acestea se aplică la baze de impozitare diferite, respectiv la preţuri diferite.
Prin urmare, accizele pentru aceste categorii de produse provenite din import pot fi mai mari decât cele pentru mărfurile produse în România.
„Neprezentarea de către România a unor garanţii solide privind eliminarea discriminării existente la impozitarea produselor respective din producţia internă comparativ cu cele provenite din alte state membre, va duce la declanşarea procedurii de infringement. În această privinţă, România şi-a luat angajamentul faţă de Comisia Europeană de a modifica legislaţia naţională până la 31 decembrie 2009, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010, în sensul eliminării accizelor stabilite în cotă procentuală“, se arată în argumentaţia Ministerului Finanţelor. Încasările bugetare estimate din accizarea celor patru grupe de produse de lux ar fi fost de numai 0,01% din PIB anul viitor.
53 milioane de lei este suma pe care o va pierde bugetul de stat în 2010, odată cu eliminarea accizelor pentru produsele de lux, potrivit Ministerului Finanţelor
Blănuri – 45%
Aur – 10%
Arme de vânătoare – 100%
Cristal – 15%