Statul francez va vinde 1.700 de imobile şi terenuri la preţul pieţei, până la sfârşitul anului 2013, inclusiv castele şi hoteluri, în vederea reducerii deficitului bugetar şi a datoriilor, a anunţat, Ministerul Bugetului.
Acest program nu reprezintă o premieră, cu excepţia faptului că se va desfăşura pe parcursul a patru ani. Din totalul activelor scoase la vânzare, 28% sunt clădiri petnru birouri, 15% locuinţe, 24% terenuri şi 4,5% unităţi militare, iar marea majoritate sunt situate în apropierea Parisului.
Autorităţile nu au precizat suma pe care vor să o obţină prin aceste vânzări. Potrivit Le Figaro, programul nu se adresează persoanelor fizice ci cumpărătorilor mari, precum companiile imobiliare şi autorităţile locale.
Castel la vânzare
Între proprietăţile scoase la vânzare se află şi un castel de 400 de metri pătraţi din departamentul Haute-Savoie, situat pe malul lacului Leman, fiind dotat cu un port privat. De asemenea, urmează să fie vândut un hotel datând din 1920 din arondismentul VII al Parisului.
Începând din 2005, statul francez a vândut active în valoare de trei miliarde de euro, condiţiile de pe piaţa imobiliară fiind, până în 2007, extrem de favorabile, a subliniat Ministerul Economiei.
În timpul crizei financiare, programul s-a derulat într-un ritm scăzut, în 2009 fiind obţinuţi 395 milioane euro iar anul trecut 475 miliarde euro. În general, 15% din sumele obţinute din aceste vânzări au fost alocate pentru reducerea datoriilor, respectiv 427 milioane euro, din 2005.
Fără să se refere deschis la un program de austeritate, guvernul francez şi-a multiplicat măsurile economice. Executivul a decis îngheţarea cheltuieililor statului timp de trei ani şi eliminarea unor facilităţi fiscale.
SURSA: Mediafax