Demonstrarea datoriei pe care nemţii o au către România este un demers al doctorului în economie Radu Golban, un român stabilit în Elveţia şi care în urma unei discuţii, ne-a pus la dispoziţie unul din documentele care atestă faptul că România se află printre statele care au de luat bani de la Germania.
Radu Golban a explicat pentru capital.ro că în afară de Elveţia, toate celelalte state au renunţat la datoria de la Germania. Se pare că o formulare ce apare în Tratatul de Pace de la Paris, semnat la vremea aceea de ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, ar demonstra faptul că România renunţă la alte obligaţii financiare ale Germaniei, cu excepţia datoriei de dinainte de Război.
Practic, datoria nu poate fi contestată de nimeni pentru că mai există documente istorice care o atestă (Comisiei Bergier – comisie de anchetă a Elveţiei, instituită în anul 1998, pentru a analiza tranzacţiile cu aur în timpului celui de al doilea război mondial, Arhiva Germaniei; numărul de registru al arhivei germane din Berlin este: R 2 / 222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de compensaţie). Problema care se pune este dacă există vreun document care să arate că România ar fi renunţat la aceste datorii, iar până acum nu pare să existe un astfel de act.
VEZI aici documentul de la Banca Reglementelor din Elvetia care atestă datoria Germaniei către România (pagina 182 şi 186) Citeşte şi Datoria Germaniei către România. Ce spun nemții Datoria nemţilor către România: Poziţia şocantă a statului – S-a refuzat negocierea?