Anunț de ultim moment pentru pensionari. Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari sau indemnizaţie pentru însoţitor nu vor fi recuperate, potrivit unei decizii luate recent de Camera Deputaților.

Camera Deputaților a luat o decizie importantă pentru pensionari

Iniţiativa legislativă prevede că sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează”, prevede iniţiativa legislativă.

bani
SURSA FOTO: Dreamstime

Proiectul de lege vizează asigurarea unei forme de protecţie a pensionarilor

Proiectul de lege vizează asigurarea unei forme de protecţie a pensionarilor. Regula se aplică indiferent de categoria de pensie de care aceştia beneficiază, în situaţia emiterii unor decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit ulterior datei de 1 octombrie 2014, precum şi sub condiţia nereţinerii culpei beneficiarilor în raport cu modul de generare a debitului.

Amintim că sunt vizați mai mulți pensionari care, din cauza unor erori de calcul sau de plată a pensiilor, au primit bani în plus la recalcularea din acest an.

Potrivit legii care a trecut astăzi și de ultima Cameră, ei nu vor fi nevoiți să returneze sumele. Aceeași regulă este valabilă și pentru cei care au primit indemnizație de însoțitor.

Proiectul de lege a fost adoptat anterior de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Scutirea de la plată a banilor se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat persoana respectivă, la momentul constatării existenței debitelor.

Șeful Casei de Pensii a anunțat detalii importante despre recalcularea pensiilor

Mai multe informații cu privire la recalculare a oferit șeful Casei de Pensii. Aproximativ un milion de persoane pot beneficia de majorări semnificative.

Această oportunitate este legată de depunerea adeverințelor ce atestă veniturile nepermanente obținute înainte de 2001. Termenul limită pentru completarea acestor formalități este 1 martie 2025.

„Suntem în procesul de primire a adeverințelor. O mare parte din pensionari au deja aceste adeverințe. Aceste adeverințe cu caracter nepermanent, atunci nu le-am luat în calcul acum da. Noi am creat acest drept. Dacă s-a contribuit la buget trebuie luate în calcul.

Vom avea încă o recalculare, cea mica, sub 1.000.000. Avem termen 6 luni de zile să facem această recalculare cu aceste adeverințe. Trebuie să recalculam din oficiu, avem acesta obligație legală. Noi am identificat cele ce sunt deja la dosar, pe fiecare pensionar în parte. Cei care doresc să completeze cu alte adeverințe sunt bineveniți la casele teritoriale de pensii”,  a spus șeful Casei de Pensii.