Statul mafiot nu se descurcă în UE

Prin preajma alegerilor, se fac auzite voci, în special din dreapta spectrului politic, potrivit cărora una dintre cauzele înapoierii României ar fi votul universal, îndeobște considerat un factor de progres și un pilon de bază al democrației.

Argumentul este că ajung să voteze prea multe persoane lipsite de educație și cultură politică, care, în plus, cel mai adesea, sunt dependente de bani de la stat, sub diverse forme, de la ajutoare sociale la pensii. În consecință, acești alegători îi votează pe cei mai populiști politicieni, blocând dezvoltarea și modernizarea țării. Ca soluție, se propun diferite forme de selecție. Unii vor de-a dreptul revenirea la votul cenzitar: să nu voteze decât cei cu un anumit nivel de venituri și de avere.

Alții, mai subtili, propun stabilirea unui prag minim de educație pentru acordarea dreptului de vot. În fine, am auzit și păreri potrivit cărora cetățenii ar trebui mai întâi să treacă un test de inteligență și să dovedească un anumit nivel de IQ și de-abia apoi să li se dea permis de ștampilă electorală. Eu cred, pragmatic vorbind, că principala provocare este cum să eliminăm interlopii din politică. În lipsa expertizei economice, politicienii au început să se sprijine pe aceştia ca să câştige alegerile. Astfel se explică de ce s-a manelizat societatea şi modelele la care se raportează sunt greşite. Haideţi să revedem însă relaţia de cauzalitate. Ce e defect? Modul în care se obţine puterea. Iar aceasta constituie – după cum scriam într-un articol anterior –  singurul lucru nefiscalizat.

Ca să se destructureze simbioza politicieni – interlopi, pentru ca persoanele ce desfăşoară activităţi ilicite să nu acceadă la putere , trebuie găsită o formă de a le taxa. Şi cel mai simplu mod de a o face este de a găsi nişte metode pentru ca interlopii să-şi dovedească responsabilitatea socială, sub forma unor asigurări. De orice fel, de stat sau private.

La fel ca prostituţia ce ar trebuie reglementată „prin legi profesionale, de relație și fiscale” după cum spunea marele scriitor Tudor Octavian, pentru a  nu mai fi invitate „în revistele mondene și în mai toate emisiunile cu rating ale televiziunilor” să exprime „o opinie, spre cunoștința întregii țări, prostituatele cu tarife mari”, la fel ar trebui să se întâmple cu întreaga “faună” interlopă. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, se va vedea, mai departe, cum societatea îşi alege greşit modelele, dar, primeşte, în schimb, democraţia. Cu care ce să facă în lipsa educaţiei? Păi mai nimic, fiindcă doar li se dă impresia membrilor societăţii că ar avea cu toţii aceleaşi drepturi şi, de fapt, ei cad victime manipulării. Totuşi, nepricerea, faptul că politicienii au obţinut puterea cu ajutorul interlopilor, e trădată atunci când se caută un om capabil pentru a ocupa un anumit post. Aici se vede lipsa expertizei. Timp în care la polonezi sau cehi e “bătaie”, sunt 4-5 pe loc!

Mai important e că dacă politicul îşi doreşte să funcţioneze ca până acum, această atitudine e contrară deciziei enunţate de a fi parte a UE. Abordarea actuală face imposibilă ancorarea acţiunilor economice în jurul obiectivului de a adopta euro. În contextul în care politicienii funcţionează ca până acum, în strânsă legătură cu interlopii, sunt imposibil de stabilit reperele de convergenţă reală.   

Mai multe articole scrise de Ionuţ Bălan puteţi citi pe pe bloguluibalan.ro