Patru dintre acționarii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), care cumulează 30% din titlurile firmei care ne vinde asigurările obligatorii de locuință, au probleme majore. Două dintre acestea, Astra Asigurări și Carpatica Asig, au intrat deja în faliment, o a treia, City Insurance va urma probabil aceeași cale până la finalul toamnei în timp ce Euroins încearcă să iasă cu fața curată dintr-o procedură de redresare.

Mai grav este că legea de funcționare a PAID este făcută în așa fel încât nu permite ca un acționar să dețină mai mult de 15% din titluri ceea ce înseamnă că Groupama, principalul investitor și firma care ar putea fi interesată să preia părțile Astra și Carpatica Asig nu va putea face acest lucru având în vedere că are deja maximul de acțiuni.

În plus, legea impune și condiții speciale pentru un potențial nou investitor. Titlurile Astra și Carpatica Asig pot fi preluate doar de o firmă de asigurare care să activeze în România. Cele două falimente au venit pentru PAID într-un moment cum nu se poate mai prost în condițiile în care societatea ar avea nevoie de o majorare de capital. După ce legea a fost modificată la jumătatea anului trecut, vânzările societății au crescut masiv, crescând astfel și expunerea ei. Un nivel mai ridicat al daunelor potențiale presupune, automat, și o nevoie de capital mai mare. Deocamdată, PAID reușește să acopere riscurile prin contractele de reasigurare pe care le încheie.
Totuși, reasigurarea nu acoperă integral dauna maximă, ceea ce pentru un Pool unde sunt obligați să se asigure toți românii nu este normal. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) se uită atent la evoluția PAID.

„Sigur că am luat în discuție problema PAID. Trebuie însă să facem distincția între activitatea Pool-ului și starea acționariatului. Dacă ei reușesc să gestioneze corect riscurile asumate nu există motive de îngrijorare. Scopul nostru este să creștem gradul de cuprindere în asigurare al locuințelor. În acest sens avem mai multe discuții și într-un grup de lucru la care participă și reprezentanți ai PAID“, spune Valentin Ionescu, directorul direcției Strategie și Stabilitate Financiară din cadrul Autorității.

Daunele sub 2.000 de euro ar putea să fie suportate de client

Chiar Autoritatea de Supraveghere Financiară a realizat, la un moment dat, înainte ca legea să modificată în așa fel încât să permită un boom al vânzărilor PAID, o analiză ale cărei concluzii sunt clare. ASF arăta că, în condițiile în care numărul polițelor valide depășește 1,2 milioane (în prezent PAID are un portofoliu de aproximativ 1,7 milioane de polițe) se impune o majorare de capital.

În caz contrar, notează specialiștii Autorității, va fi nevoie de o scumpire poliței sau de introducerea unei franșize. Concret, ASF propunea într-un document trimis Parlamentului (singurul for care poate decide modificări de preț la asigurarea obligatorie) ca românii să poată alege între plata unei prime cu 50% mai mari decât în prezent și asumarea unei franșize echivalente cu 10% din dauna potențială.

Franșiza este un instrument foarte des utilizat în asigurările de tip property și presupune ca asiguratul să își asume o parte din daună. Este o metodă care reduce costul poliței prin reducerea riscului asumat de asigurător. În cazul concret al PAID, introducerea unei franșize de 10% ar aduce două modificări importante pentru asigurat. În primul rând nicio daună mai mică de 10% din acoperirea poliței- adică 10% din 20.000 de euro, deci 2.000 de euro- nu va mai fi plătită de PAID, fiind asumată de asigurat. În al doilea rând, în caz de daună totală, suma plătită de Pool nu va mai fi 20.000 de euro ci 18.000 de euro.

Plăți încă mici, dar norocul se poate schimba peste noapte

Până acum, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor a funcționat într-un context prielnic. Acoperirea încă redusă a asigurărilor și repartizarea lor mai ales în zone care nu sunt, în general, afectate de evenimente majore (cele mai multe polițe sunt în București unde inundațiile nu provoacă foarte multe daune) a făcut ca Pool-ul să aibă de plătit sume mici. De exemplu, în urma ultimelor valuri de inundații, PAID a plătit doar puțin peste 752.000 de lei, o sumă ridicolă în comparație cu proporțiile pagubelor. Cea mai mare daună achitată de Pool a fost echivalentă cu valoarea maximă asigurată prin polița PAD, adică 20.000 de euro.

Doar 534 de dosare de daună au fost deschise în perioada 1 mai-1 iulie. Acest tip de evoluție a permis Pool-ului să obțină și profit anul trecut. În fapt, PAID a fost în top 5 profituri anul trecut, cu un câștig de peste 21 de milioane de lei, mai mult decât firme ca Groupama, Omniasig sau NN Asigurări.
Până acum, însă, Pool-ul a avut de achitat aproape exclusiv daune generate de inundații sau alunecări de teren. Riscul major la care se expune PAID, testul de rezistență, va fi un cutremur important. Calculele specialiștilor, pe care s-a fundamentat inclusiv legea de funcționare a Pool-ului, arată că un cutremur similar cu cel din 1977 ar genera costuri de peste 6 miliarde de euro. Din acestea, în funcție de numărul de polițe valide, PAID ar putea prelua până la 500-600 de milioane de euro.

Sigur că am luat în discuție problema PAID. Trebuie însă să facem distincția între activitatea Pool-ului și starea acționariatului. Dacă ei reușesc să gestioneze corect riscurile asumate nu există motive de îngrijorare.
Valentin Ionescu,directorul direcției Strategie și Stabilitate Financiară din cadrul ASF

17,7 milioane de polițe obligatorii au fost încheiate împotriva dezastrelor, adică pentru mai puțin de un sfert din numărul total de locuințe

 

Fără PAID nu există asigurări de locuință

PAID este singura instituție din România sub sigla căreia sunt emise asigurările obligatorii împotriva dezastrelor. De la jumătatea anului trecut, nicio firmă nu mai poate vinde asigurare de locuință unui client care nu are și polița PAID. Structura are ca acționari 12 firme de asigurare. Acestea sunt Astra Asigurări, Carpatica Asig, City Insurance, Euroins, Grawe România, Uniqa Asigurări, ABC Asigurări, CertAsig, Credit Europe Asigurări, Generali, Groupama și Gothaer. La finele lunii octombrie, erau în vigoare peste 1,7 milioane de polițe obligatorii. Potrivit legii, toți proprietarii de locuințe trebuie să dețină o astfel de asigurare, în caz contrar riscând amenzi de până la 500 de lei. Asigurarea acoperă doar riscurile de cutremur, inundație și alunecări de teren, în limita unor daune de 20.000 de euro pentru locuințele din materiale lemn, caramidă, BCA sau beton și 10.000 de euro pentru cele din chirpici. Prima anuală este 20 de euro pentru locuințele moderne și 10 euro pentru cele din chirpici.