Statul NU mai vrea banii românilor. Ordin oficial aprobat de ANAF. Au scăpat de plată

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Statul nu mai vrea banii românilor! ANAF a aprobat ștergeri de datorii pentru zeci de mii de contribuabili, persoane fizice și firme, din 10.000 de cereri procesate. Iată cât a încasat din datoriile vechi.

ANAF a aprobat ștergeri de datorii pentru aproximativ 19.000 de contribuabili, persoane fizice și firme

Statul nu mai vrea banii românilor! Până în prezent, ANAF a încasat 4,36 miliarde lei de la 19.095 de contribuabili, persoane fizice și juridice, ale căror cereri de a beneficia de amnistie au fost aprobate. În urma acestor solicitări, ANAF a șters obligații bugetare în valoare de 1,1 miliarde lei.

De asemenea, ANAF a trimis notificări către 1,47 milioane de datornici, dintre care 149.589 au solicitat să participe la amnistie, iar până acum au fost soluționate peste 100.000 de cereri. Totuși, mai puțin de o cincime dintre acestea au primit răspuns favorabil.

În cadrul amnistiei, atât firmele, cât și persoanele fizice cu datorii la 31 august 2024 pot beneficia de facilități, cu condiția să-și achite restanțele. Astfel, firmele vor beneficia de ștergerea accesoriilor (dobânzi și penalități), în timp ce persoanele fizice vor avea șterse atât accesoriile, cât și o parte din datoria principală (25% sau 50%, în funcție de valoarea datoriei).

Contribuabilii trebuie să plătească restanțele și să nu acumuleze noi datorii pentru a beneficia de aceste facilități.

Potrivit profit.ro, un număr de 149.589 de contribuabili au solicitat ANAF să beneficieze de amnistie, iar până în prezent au fost soluționate 100.382 de cereri, dintre care doar 19.095 au primit răspuns favorabil. Astfel, ANAF a șters obligații bugetare de 40 de milioane de lei pentru 8.012 persoane fizice și de 1,06 miliarde de lei pentru 11.083 de firme.

În prezent, sunt în curs de soluționare 49.207 solicitări, dintre care 45.812 sunt cereri ale persoanelor fizice și 3.395 ale persoanelor juridice.

SURSA FOTO: Facebook, ANAF

Cât a încasat statul de pe urma amnistiei fiscale

Amintim că până acum, amnistia fiscală a generat în conturile Ministerului Finanțelor suma de 3,6 miliarde de lei, iar până pe 20 decembrie, aceasta ar putea aduce între 5,5 și 6 miliarde de lei. Totuși, suma estimată este mai mică decât cele 9 miliarde de lei prognozate inițial ca încasări la momentul adoptării ordonanței de amnistie fiscală, ceea ce ar putea crea dificultăți în ceea ce privește deficitul bugetar la finalul anului.

Potrivit sursei citate, cea mai mare plată efectuată de un contribuabil a fost de 2,4 miliarde de lei, sumă achitată de o companie. La sfârșitul săptămânii trecute, aproximativ 130.000 de cereri pentru amnistie fuseseră depuse la ANAF, iar numărul acestora creștea cu aproximativ 5.000 pe zi.

Proiectul amnistiei fiscale includea, la momentul aprobării ordonanței Guvernului la începutul lunii septembrie, o estimare a veniturilor ce ar trebui încasate din această măsură. Conform previziunilor Ministerului Finanțelor, se estima că din amnistie vor fi generate venituri de aproximativ 9 miliarde de lei, iar costurile pentru anul următor ar urma să ajungă la 1,1 miliarde de lei.