Programul FIV 2024, destinat să sprijine creșterea natalității prin acordarea de fonduri pentru tratamente de fertilizare in vitro, a fost lansat astăzi dimineață, la ora 9, de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. În acest an, programul poate include până la 10.000 de beneficiari.
A început programul FIV 2024 pentru tratamentele de fertilizare in vitro
Persoanele acceptate în programul FIV 2024 vor putea beneficia de o sumă totală de 15.000 de lei pentru tratamentele de fertilizare in vitro, oferită sub formă de două vouchere digitale: unul de 5.000 de lei pentru medicamente și altul de 10.000 de lei pentru proceduri medicale.
Ministerul Familiei subliniază că acest program vizează stimularea natalității în România, oferind suport financiar cuplurilor și femeilor singure pentru realizarea procedurilor de fertilizare in vitro.
Înscrierea în program se face exclusiv online, pe platforma Up Comunitate! la adresa https://up-comunitate.ro/, unde documentele trebuie să fie completate și scanate în format PDF. Documentele trimise prin alte metode, cum ar fi poșta sau e-mailul, nu vor fi acceptate.
Aplicanții trebuie să aleagă o clinică din lista partenerilor, să primească un număr de înregistrare și să monitorizeze starea dosarului.
Ministerul Familiei va analiza eligibilitatea dosarelor în termen de până la 60 de zile calendaristice de la primirea documentației complete pe platforma digitală.
Ce documente sunt necesare pentru dosarul de înscriere?
Dosarul de înscriere trebuie să fie depus exclusiv online prin intermediul platformei digitale AP Comunitate. Documentele trimise prin alte modalități nu vor fi acceptate.
Pentru a fi complet, dosarul trebuie să includă:
- Cererea semnată.
- O declarație pe propria răspundere care să confirme că solicitantul nu a beneficiat anterior de acest program.
- Un document medical care atestă diagnosticul de infertilitate.
- O adeverință care demonstrează calitatea de asigurat.
Femeile care doresc să se înscrie în program trebuie să aibă între 20 și 45 de ani.
Dosarele complete pot fi trimise începând de astăzi.
Organizația Mondială a Sănătății a identificat infertilitatea ca fiind a cincea cea mai răspândită dizabilitate la nivel global.
În România, statisticile arată că aproximativ 20% dintre cupluri se confruntă cu probleme de infertilitate.
Cauzele infertilității la bărbați:
- Afecțiuni care afectează cantitatea sau calitatea spermei
- Probleme cu transportul spermei către tractul reproducător feminin
- Factori de mediu (pesticide, substanțe chimice, radiații, medicamente, expunere la căldură)
- Daune cauzate de tratamentele pentru cancer
Cauzele infertilității la femei:
- Tulburări de ovulație
- Afecțiuni ale uterului
- Deteriorarea sau blocarea trompelor uterine
- Endometrioza
- Insuficiență ovariană primară
- Aderențe pelviene
- Cancer și tratamentele acestuia