Sprijin financiar de la statul român! Anunţul a fost făcut chiar astăzi, 29 iulie. Companiile pot depune cererile de finanţare pentru investiţii în tehnologii noi până în 9 septembrie.
Statul plătește banii în cont. Se face cerere până pe 9 septembrie
Companiile au posibilitatea de a depune cereri de finanțare pentru investiții în tehnologii noi, cu costuri eligibile ce depășesc 50 milioane lei începând de luni, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi, 29 iulie, deschiderea primei sesiuni de înscriere a proiectelor finanțate prin schema de ajutor de stat instituită prin H.G.300/2024. Până pe 9 septembrie 2024, reprezentanții mediului de afaceri pot trimite cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, pentru proiecte cu costuri eligibile ce depășesc 50 milioane lei. Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, echivalentul a aproximativ 450 milioane euro, iar pentru prima sesiune, bugetul alocat este de 750 milioane lei.
Cererea de finanțare se depune online prin aplicația Big Project și sunt ordonate descrescător pe baza unui punctaj calculat, fiind analizate în funcție de bugetul disponibil pentru sesiune. Cererile pot primi fie acord de finanțare, dacă îndeplinesc toate condițiile și criteriile de eligibilitate, fie scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat va fi efectuată după cheltuirea parțială sau totală a costurilor eligibile, conform acordului de finanțare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ajutorul de stat va fi acordat pentru cheltuieli eligibile, cum ar fi realizarea de construcții, achiziția de echipamente și active necorporale, iar activele aferente investiției trebuie să fie noi.
Intreprinderile care pot solicita acest ajutor sunt atât cele nou-înființate, cât și cele deja existente, IMM-uri și întreprinderi mari, cu personalitate juridică conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
Investițiile eligibile se pot realiza în diverse sectoare, inclusiv:
- fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor,
- fabricarea băuturilor,
- prelucrarea lemnului,
- fabricarea hârtiei și produselor din hârtie,
- fabricarea substanțelor și produselor chimice,
- fabricarea produselor farmaceutice de bază și preparatelor farmaceutice,
- fabricarea altor produse din minerale nemetalice,
- industria construcțiilor metalice și produselor din metal (excluzând mașini, utilaje și instalații),
- fabricarea calculatoarelor și produselor electronice și optice,
- fabricarea echipamentelor electrice,
- fabricarea autovehiculelor de transport rutier, remorcilor și semiremorcilor,
- fabricarea altor mijloace de transport,
- fabricarea de mobilă,
- colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor, activități de recuperare a materialelor reciclabile,
- alte industrii.
„Dăm startul înscrierilor pentru o măsură mult aşteptată de către mediul de afaceri, pentru sprijinirea investiţiilor în tehnologii noi. Esenţa acestei scheme cu buget de peste 2,2 miliarde lei este să genereze efect multiplicator în economie, preponderent în cadrul întreprinderilor care activează în cadrul industriei prelucrătoare.
Este una dintre formele de sprijin pentru antreprenori, care va contribui la dezvoltarea furnizorilor de materii prime, materiale, instalaţii şi utilaje, a prestatorilor de servicii.
Separat, prin deja consacratele scheme 807 şi 332 avem anul acesta în derulare 64 proiecte de investiţii cu o valoare totală de peste 11 miliarde lei, în industrii ca industria auto, industria farmaceutică, industria aeronautică sau industria aparatelor electrocasnice, ce vor genera peste 11.000 locuri de muncă”, a explicat ministrul Marcel Boloş, citat în comunicat.