"O schemă de sprijin cam prea avantajoasă pentru solar", este concluzia unei majorități a experților din sectorul energetic. Nu că ar fi un lucru rău, însă, spun ei, „numărul de certificate verzi s-a dat pe lobby, nu pe studiu de impact“. În consecință, propunerea de a schimba legislația pentru acest segment nu mai este deloc o supriză pentru investitori, mulți dintre ei așteptând schimbări încă din acest an. „Acum lucrăm la raportul de monitorizare a pieţei pentru anul 2012, şi în două săptămâni va fi gata. Vom propune Guvernului să reducă numărul certificatelor verzi pentru energia solară de la 1 ianuarie 2014“, a declarat Zoltan Naghy, membru al Comitetului de reglementare al Autorității Naţionale pentru Reglementare în Energie (ANRE). Surse din piață spun că numărul de certificate verzi s-ar putea reduce la mai puțin de 4, față de 6 certificate pe MWh, așa cum este schema în prezent. „Producătorii de regenerabile nu trebuie demonizați, certificatele verzi nu trebuie să dispară, ci numărul lor să fie adecvat la obiectivele pe care le avem de dezvoltare a sectorului“, spune Otilia Nuțu, specialistul în probleme energetice al Expert Forum. În context, este de așteptat ca anul acesta să asistăm la „investiții majore în solar, după care ritmul lor va scădea“.
„Subvențiile trebuie rediscutate“
„Eu vreau să păstrăm un program de sprijin al investiţiilor în energia regenerabilă, însă subvenţiile pe care statul român le mai acordă trebuie rediscutate, pentru că duc la scumpiri ale energiei“, a subliniat primul-ministru, Victor Ponta, zilele trecute, la un post de televiziune, pornind de la ideea că, în prezent, multe state europene nu mai fac acest lucru. La începutul anului, jucătorii din piață estimau că, în următorii doi ani, ar putea fi construite parcuri solare de peste 100 MW, în prezent aflându-se în lucru mai multe proiecte de peste 40 MW. Potrivit datelor Transelectrica, la începutul lunii februarie, erau emise avize tehnice de racordare pentru 1.914 MW şi contracte de racordare pentru alţi 1.013 MW în fotovoltaic. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu investiţiile odată cu schimbarea legislației. De altfel, valoarea proiectelor despre care vorbesc acum jucătorii, referindu-se la anul acesta, este de peste 80 milioane de euro, foarte puțin comparativ cu sectorul eolian, unde se apropie de trei miliarde de euro.
Printre investorii în fotovoltaic se află și omul de afaceri Zoltan Teszari, unul dintre cei mai bogați români, prezent în TOP 300 Capital cu o avere estimată la 750 -800 milioane de euro. Relativ recent, RCS&RDS, grup deținut de miliardar, a cumpărat 90% din acțiunile a două companii prezente pe segmentul de energie solară, în Brăila: Energyall Distribution SRL și Energiafoto SRL, care au patru proiecte în diferite faze de dezvoltare, cu o capacitate de 13,7 MW. În același timp, au apărut mai mulți mari investitori internaționali cu planuri pentru piața locală. Punctual, gigantul Samsung și-a declarat deja intenția de a investi în parcuri solare, în Giurgiu.
De asemenea, unul dintre cele mai importante proiecte pe solar, având o capacitate de 8,75 MW, a fost deja lansat de compania RaRa Parc din Brașov. Potrivit lui Flavius Pop, consultant în cadrul Departamentului de Investiții al DTZ Echinox, zonele de interes punctate pe hărțile care reflectă indicele de radiație solară indică sudul și sud-estul țării ca fiind cele mai recomandate pentru astfel de investiții, din punct de vedere geografic. Iar investitorii cu siguranță se vor grăbi, dacă vor să beneficieze de cele șase certificate verzi.
100 MW, estimările avansate de jucători, pentru următorii doi ani, privind construcția de parcuri solare; reducerea nr. de certificate ar putea schimba estimările
Pe scurt, despre certificatele verzi
SPRIJIN Un MWh de energie produs acum într-un parc solar este recompensat cu 6 certificate verzi, fiecare având o valoare cuprinsă între 27 și 55 euro;
DEFINIŢIE Certificatul verde este un document care atestă o cantitate de
1 MWh de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie;
OPCOM 1.053.229 de certificate verzi au fost tranzacţionate anul trecut pe Piaţa centralizată a certificatelor verzi, de 2,33 ori mai multe faţă de 2011.