Statul român a încasat luna trecută 15,8 milioane de euro din certificate de emisii de gaze cu efect de seră

Statul a încasat peste 15,8 milioane de euro, în iulie, în urma comercializării pe platforma de licitaţie comună a Uniunii Europene (UE) a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalaţiilor staţionare şi sectorului aviaţie, se arată într-un document publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Astfel, în iulie au fost comercializate peste 3,3 milioane de certificate aferente instalaţiilor staţionare, în valoare de circa 15,7 milioane de euro. În ceea ce priveşte certificatele aferente sectorului aviaţie, s-au comercializat 14.000, însumând 62.860 de euro. 

În luna ianuarie, Finanţele au încasat peste 16,5 milioane euro din asemenea certificate, în februarie circa 18,7 milioane de euro, în martie suma de 17,9 milioane de euro, în aprilie – 18,8 milioane de euro, în mai – 14,9 milioane de euro, iar în iunie – 20,4 milioane de euro. 

Potrivit datelor MFP, schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme – EU ETS) s-a aplicat în primă fază pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007, iar a doua fază a schemei se desfăşoară în perioada 2008 – 2012, corespunzând primei perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto. 

România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră începând cu data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de 8 ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2020.