Statul român, bun de plată! Câți bani este obligat să îi plătească unei femei din Bihor

Statul român este obligat să-i plătească unei femei o sumă uriașă din cauză că un proces a durat prea mult. Este prima pentru instanțele din județul Bihor, fiindcă până acum, acest gen de reclamații îi erau adresate Curții Europene a Drepturilor Omului.

Timp de nouă ani, din 2007 până în 2016, fosta şefă a unei firme de import-export a fost purtată prin anchete şi săli de judecată. A fost acuzată că, între 2004 şi 2005 ar fi prejudiciat statul cu peste un milion de lei prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi subevaluate.

În cele din urmă, femeia a fost declarată nevinovată, dar între timp firma a dat faliment, iar pe averea familiei a fost pus sechestru. Imediat după finalizarea procesului, bihoreanca a dat statul în judecată într-un proces civil şi a cerut despăgubiri de peste 500 de mii de lei pentru că durata anchetei şi a procesului a fost prea lungă în raport cu acuzaţiile.

Răzvan Doseanu, avocatul femeii: „Depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a unui proces civil, penal sau de altă natură, nu are nicio legătură cu împrejurarea că, în final, persoana câştigă procesul, pierde procesul, e declarată vinovată sau nevinovată. Din perspectiva Curţii Europene şi a instanţelor naţionale, un astfel de termen este apreciat din perspectiva complexităţii cauzei, a conduitei autorităţilor, adică a statului român, şi inclusiv a conduitei persoanei în cauză care poate acţiona să tegiverseze oarecum un astfel de proces. 

Nu suma este importantă, principiul este important. E un semnal de alarmă: poliţia, parchetul, instanţele de judecată trebuie să încerce să soluţioneze cauzele cu celeritate. Nu poţi să stai nouă ani de zile pentru o cauză care nu este complexă pentru a da o soluţie, indiferent că e de condamnare, indiferent că e de achitare.”

Iniţial, Tribunalul Bihor a respins reclamaţia, dar la începutul lunii octombrie Curtea de Apel Oradea a decis ca statul să îi ofere femeii daune în valoare de 5.000 de euro. Decizia este definitivă, scrie Digi24.ro.