Statul român, învins de E.On în instanță, va plăti despăgubiri de 2 milioane de euro

Statul român va trebui să îi plătească gigantului energetic german E.On despăgubiri de două milioane de euro. Sunt cheltuielile de judecată ale unei dispute pe care România a intentat-o la curtea de arbitraj de la Paris şi a pierdut-o.

Statul a acuzat E.On că nu a efectuat investiţiile promise în contractul de privatizare a fostei Electrica Moldova şi i-a cerut companiei germane să plătască 33 milioane de euro. Însă tribunalul comercial de la Paris le-a dat dreptate nemţilor, scrie Digi24.ro.

Procesul cu E.On este doar una dintre disputele dintre stat şi companiile care au privatizat reţeaua de distribuţie a energiei electrice din România. Cel mai important verdict va fi cel dat în conflictul cu italienii de la Enel, cărora statul le cere despăgubiri de 500 de milioane de euro. Motivul este acelaşi. Nerespectarea contractului de privatizare. Enel a preluat Electrica Muntenia Sud.