Conform proiectului de lege aflat la Comisia de mediere a Parlamentului, firmele vor fi obligate sa plateasca o taxa cuprinsa intre 0,5% si 4% din fondul brut de salarii, pentru crearea "Fondul de accidente de munca si boli profesionale". Cu alte cuvinte, statul se transforma peste noapte in societate de asigurari. Cati bani s-ar putea strange in acest fond? Circa 200 milioane de dolari pe an, conform estimarilor asiguratorilor. "Se deschide o adevarata cutie a Pandorei. Daca statul monopolizea
Conform proiectului de lege aflat la Comisia de mediere a Parlamentului, firmele vor fi obligate sa plateasca o taxa cuprinsa intre 0,5% si 4% din fondul brut de salarii, pentru crearea „Fondul de accidente de munca si boli profesionale”. Cu alte cuvinte, statul se transforma peste noapte in societate de asigurari. Cati bani s-ar putea strange in acest fond? Circa 200 milioane de dolari pe an, conform estimarilor asiguratorilor.
„Se deschide o adevarata cutie a Pandorei. Daca statul monopolizeaza un sector din industria asigurarilor, el va putea face acelasi lucru oricand si in alte domenii pentru ca exista deja un precedent. Ne intoarcem de fapt pe vremea fostului Adas”, declara Athanasios Alexiadis, directorul general al Interamerican.
Nemultumirea lui Alexiadis nu este singulara. Companiile de asigurari membre UNSAR (Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurari) considera ca deturnarea fondurilor pe care le gestioneaza in acest moment firmele de asigurari catre bugetul de stat nu va rezolva in nici un fel problema protectiei angajatilor. „Statul este, dupa cum se stie, cel mai prost administrator. Prin instituirea noii taxe, companiile care au deja probleme cu plata contributiilor la asigurarile de stat vor avea si mai mari dificultati. Iar asiguratii nu vor beneficia de nimic in plus”, este de parere Cristian Constantinescu, presedintele UNSAR.
Despre cuantumul despagubirilor acordate din fond, sau penalizarile ce vor fi instituite in cazul neplatii taxei de catre companii, legea nu precizeaza mai nimic, aceste detalii urmand sa fie prevazute in Normele de aplicare. Ceea ce se stie este doar faptul ca, in functie de gravitatea accidentului, vor fi alocate ca despagubiri un numar de salarii lunare.
Pe de alta parte, multe dintre prevederile proiectului de lege sunt contradictorii. La art. 5, de pilda, se precizeaza ca persoanele care desfasoara activitati pe baza unui contract individual de munca sunt asigurate „obligatoriu prin efectul legii”. La un alt articol, legea prevede faptul ca societatile care nu platesc noua taxa nu vor beneficia de dreptul la despagubire.
„E o contradictie clara intre cele doua articole. Asigurarea obligatorie este cu totul altceva decat cea prin efectul legii. Inainte de 1989, de pilda, soferii erau asigurati prin efectul legii, ceea ce insemna ca ei beneficiau de protectie si in cazul in care nu platisera talonul de asigurare. Dupa 1990, protectia prin efectul legii a disparut, polita de raspundere civila auto devenind obligatorie.
La fel se pune problema si in cazul despagubirilor acordate din fond. Ori sunt acordate pentru toata lumea prin efectul legii, ori doar pentru cei care platesc”, explica Cristian Constantinescu.
Dupa ce model s-a inspirat Ministerul Muncii cand a elaborat proiectul e greu de spus. Nicaieri in Europa nu exista un astfel de fond. In tarile civilizate, patronii isi protejeaza angajatii prin incheierea de polite de raspundere a angajatorului. Chiar daca acestea nu sunt obligatorii, nici un angajator nu-si permite sa ignore o asemenea asigurare, datorita riscurilor existente
„Problema este ca in Romania raspunderea angajatorului fata de angajati nu este reglementata juridic. Daca ar fi reglementata, astazi toata discutia legata de asigurarea personalului companiilor n-ar mai avea nici un sens”, spune Cristian Constantinescu
Desi conform Legii nr. 32, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CAS) ar fi trebuit consultata in legatura cu orice acte normative ce privesc activitatea de asigurare, acest lucru nu s-a intamplat.
Motivul este pueril. Proiectul de lege dateaza din legislatura trecuta, fiind astfel mai vechi decat legea asigurarilor. Pe de alta parte, ca organism de reglementare a pietei, CSA ar fi trebuit sa-si precizeze pozitia in legatura cu aceast proiect, lucru care nu s-a intamplat pana acum.
Observatii ale UNSAR privind proiectul de lege
Administrare privata
· Transparenta garantata de catre organismul de control al statului (CSA) si prin reglementari impuse de Legislativ
· Siguranta garantata de catre organismul de control al statului si prin reglementari prudentiale impuse de catre Legislativ, similare celor existente si pentru alte categorii de asigurari (constituirea fondului de protectie a asiguratilor etc.)
· Eficienta generata de concurenta
directa pe piata cu respectarea unor norme prudentiale impuse
de Legislativ
· Infrastructura si logistica existente
la ora actuala. Multe societati de
asigurari practica in acest moment acest tip de asigurare
· Sistemul descentralizat (concurential) functioneaza la ora actuala cu precizarea ca angajatorul nu este obligat sa incheie o astfel de asigurare pentru angajati
· Raportul serviciu-cost determinat de catre concurenta directa sub supravegherea organului de control.
Gestionare de catre stat
· Fondurile sunt colectate de catre stat, neexistand posibilitatea de a identifica modul in care resursele sunt folosite
· Statul reprezinta garantia functionarii sistemului
· Incapacitatea statului de a gestiona eficient activitati similare (asigurarile de sanatate, sistemul public de pensii)
· Infrastructura si logistica inexistente. Trebuie creat un intreg aparat necesar gestionarii acestor fonduri atat la nivel central, cat si in plan teritorial. Sunt necesare deci resurse suplimentare si timp indelungat de implementare
· Prin administrarea de catre stat a acestor asigurari se creeaza un nou monopol, in discordanta cu descentralizarea economiei
· Caracter de impozit reprezentat de contributii, neexistand o justificare a cuantumului acestora (intre 0,5% si 4% din venitul brut al angajatului).
Practica la nivel international este ca statul sa acorde despagubiri cu caracter social (minimum necesar) din fonduri proprii, angajatorilor revenindu-le responsabilitatea de a se asigura pe piata privata pentru a oferi o protectie corespunzatoare angajatilor.