Ministrul pentru IMM, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, a declarat astăzi la Alba Iulia că statul român va înfiinţa un fond de 50 de milioane de euro pentru garantarea investiţiilor de risc.

Ministrul pentru IMM, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, susţine că în perioada imediat următoare va fi promovat un proiect de lege privind investiţiile de risc, prin care va fi reglementată înfiinţarea unui fond de garantare a acestora, transmite Mediafax.

Prin intermediul fondului de garantare, statul se va implica, în anumite firme, în acţionariat, pe perioade scurte, pentru a putea permite acelor firme să iasă pe pieţele externe.

Statul român, UE, CEC şi EximBank participă la fond

Potrivit ministrului, statul poate să intre până la 50% într-o societate comercială şi va fi o garanţie pentru aceasta. Pe de altă parte, Constantin Niţă a precizat că statul va intra doar ca sprijin pe un domeniu sau o piaţă şi nu are interesul să se implice în managementul acestor societăţi.

Fondul ar urma să aibă o valoare de circa 50 de milioane de euro, din care 2,5 milioane de euro aportul statului, 15 milioane de euro un aport al Fundaţiei Post Privatizare, în care intră statul român şi Uniunea Europeană, şi restul de la CEC şi EximBank.

SURSA: Mediafax