La finalul şedinţei de guvern, ea a arătat că reducerea numărului maşinilor oficiale se va ridica, în mod progresiv, anul acesta şi în 2013, la 53%, şi că numai eliminarea cheltuielilor de combustibil va duce la economii de aproape 1,5 milioane de euro.
Directorii generali din instituţiile statului nu vor mai avea maşini oficiale, şi se vor folosi de toate cele care se află la dispoziţia direcţiilor pe care le conduc. În sens asemănător, nici subsecretarii de stat nu se vor mai putea folosi de propriile maşini oficiale de la dipoziţia lor, ci le vor folosi pe cele ale întregului personal al unităţii pe care o gestionează. De asemenea, a mai spus vicepremierul spaniol, autorităţile au de gând să reducă şi numărul maşinilor oficiale destinate nivelurilor periferice ale administraţiei statului, aşa cum sunt prefecturile.
Sursa: Agerpres