Indemnizația de creștere a copilului poate fi executată silit pentru orice tip de datorie. Această nouă regulă se aplică începând de azi. Astfel, OUG 164/2022 include o prevedere clară în acest sens.

Începând de azi, „indemnizația pentru creșterea copilului (…) poate fi urmărită și executată silit indiferent de natura creanțelor datorate de debitor, în limitele prevăzute de cadrul legal în materie”.

Prevederea a intrat în vigoare ca urmare a modificării normelor de aplicare pentru ordonanța privind concediul de creștere. Modificarea s-a făcut prin HG nr. 865/2023, a arătat avocatnet.ro. Hotărârea a apărut pe 19 septembrie în Monitorul Oficial.

Veniturile pot fi urmărite pentru datorii

Codul de procedură civilă stipulează faptul că veniturile primite periodic pot fi urmărite pentru datorii în următoarele limite:

  • în proporție de jumătate din veniturile lunare nete, pentru sumele care sunt datorate ca obligație de întreținere sau alocație pentru copii;
  • până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Indemnizația lunară pentru creșterea copiilor poate fi urmărită silit

Modificarea vine ca urmare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 232/2021. Aceasta prevede că „indemnizația lunară pentru creșterea copiilor trebuie să poate fi urmărită și supusă executării silite”. Se aplică în limitele prevăzute de cadrul legal în materie. E vorba de Codul civil și Codul de procedură civilă, pentru recuperarea oricărei creanțe”.

Până acum, OUG 111/2011 prevedea că „drepturile prevăzute de prezenta ordonanță nu pot fi urmărite silite decât în vederea recuperării, conform legii, a sumelor încasate necuvenit cu acest titlu”. Tocmai acest articol a fost declarat neconstituțional de către CCR în decizia amintită anterior, din motivarea judecătorilor reieșind clar că executarea silită se poate face din orice motiv, deci pentru orice fel de datorie.

Categoriile de venituri care sunt scutite

Următoarele categorii de venituri acordate pe baza OUG 111/2010 nu vor putea fi executate pentru orice tip de datorie:

  • acea majorare cu 50% a indemnizației cuvenite pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil;
  • stimulentul de inserție;
  • indemnizația majorată cu 50% pentru nașterile apărute în timpul unui CCC, începând cu al doilea copil;
  • indemnizația pentru îngrijire acordată până la vârsta de șapte ani a copilului cu dizabilități;
  • sprijinul lunar acordat persoanei cu dizabilitate gravă sau accentuată care nu realizează alte venituri în afară de beneficiile sociale pentru persoanele cu dizabilității, acordată în cuantum de 45% din indemnizația minimă de CCC până la împlinirea vârstei de trei ani a copilului cu dizabilități, respectiv 35% din cuantumul indemnizației minime pentru copilul cu dizabilități cu vârsta între trei și șapte ani;
  • sprijinul lunar pentru persoana care nu îndeplinește condițiile pentru CCC, în cuantum de 35% din indemnizația minimă până la împlinirea vârstei de trei ani a copilului cu dizabilități și de 15% pentru vârsta de la trei la șapte ani a acestuia;
  • sprijinul lunar acordat persoanei cu dizabilitate gravă sau accentuată care are în întreținere un copil și care nu îndeplinește condițiile pentru CCC, în cuantum de 45% din indemnizația minimă până la împlinirea vârstei de doi ani a copilului cu dizabilități, respectiv de 15% pentru perioada cuprinsă între vârsta de doi și șapte ani a acestuia;
  • indemnizația egală cu jumătate din indemnizația minimă de CCC care se acordă părintelui care are în întreținere un copil cu dizabilități grave sau accentuate și care are un program de lucru redus la patru ore, ce se acordă până la vârsta de 18 ani a copilului.

Sumele prezentate mai sus pot fi executate silit doar pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit de la agențiile de plăți și asistență socială.