Restructurarea Romgaz a inceput, oficial, din august 1998, o data cu publicarea in Monitorul Oficial a Hotararii de Guvern prin care regia autonoma se transforma in societate nationala. Conform programului de restructurare, din cadrul regiei urmau sa se desprinda trei filiale de exploatare si productie si doua de distributie. Nucleul central rezultat din transformarea Romgaz urma sa fie Societatea Nationala de Gaze Naturale. Activitatile acesteia sunt cercetarea geologica, transportul pe magistrala si activitatea de dispecerat national. La capitolul retele de distributie situatia s-a complicat. Doua sunt problemele care tin pe loc concesionarea retelelor de distributie a gazelor naturale si privatizarea. Prima este, spun specialistii din cadrul Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale aproape rezolvata. Cea de-a doua, nu, iar consecintele economice sunt paguboase pentru Romania.
Misterul concesiunii
a durat un an
Conform Legii proprietatii publice, sistemul national de conducte apartine statului. Deci, proaspata SN Romgaz nu le putea avea ca proprietar, dar le putea concesiona fara licitatie. Intrebarea celor de la Romgaz a fost una simpla, respectiv cu cine semneaza contractul de concesiune. A durat aproape un an pana au primit raspunsul.
Demersurile pentru rezolvarea concesiunii s-au facut la Ministerul Industriei si Comertului si la Agentia Nationala pentru Resurse Minerale. Celor de la Romgaz nu le era foarte clar care dintre cele doua autoritati poate da unda verde concesiunii. Intalnirile cu MIC si ANRM au lamurit situatia: prima institutie da in concesiune retelele de transport, adica bunurile, iar cea de-a doua operatiunile petroliere (explorarea, exploatarea si transportul), respectiv dreptul de folosinta. ANRM a trimis deja contractul pentru concesionarea dreptului de folosinta, urmand acum ca Guvernul sa-l aprobe. MIC nu a facut acelasi lucru cu contractul privind concesionarea retelei de distributie. Formal, ministerul trebuie sa preia conductele si apoi sa le concesioneze Romgaz.
Proprietatea publica incurca itele
La momentul transformarii Romgaz din regie autonoma in societate nationala, Radu Berceanu, ministrul industriei, previziona optimist ca programul de privatizare, care ar fi trebuit sa urmeze celui de restructurare va fi definitivat in prima jumatate a acestui an. Termenul a fost optimist. Una dintre piedici este reglementarea proprietatii asupra sistemului de transport a gazelor naturale.
Conform declaratiei lui Corneliu Condrea, directorul Departamentului petrol si gaze din cadrul MIC, problema apartenentei mijloacelor fixe este extrem de delicata. Legisla-tia in vigoare nationalizeaza automat orice investitie in domeniul extinderii retelei de transport a gazelor naturale. Conductele de transport a titeiului, produselor petroliere si gazelor naturale intra, indiferent de cine suporta costurile acestora si de utilitatea lor (ca sunt magistrale nationale sau simple racorduri), in patrimoniul statului. In Romania postdecembrista, asemenea conducte au construit si comunitatile locale, agentii economici privati, cetatenii care s-au racordat la reteaua nationala de distributie. Cu toate acestea, nu le au in proprietate. Modelul nu ne apartine. Varianta etatista este intalnita si in Franta sau Spania, spre exemplu. Cu o mica diferenta: investitorii care-si baga banii in retele primesc o serie de facilitati care amortizeaza efortul financiar.
Statul nu se da dus
Romaniei, prin situatia economica si conjunctura politica de moment, nu i se potriveste modelul mai sus descris. ANRM a incercat sa determine Executivul sa recunoasca dreptul de proprietate privata asupra investitiilor, altele decat cele ale statului, initiind foarte recent o ordonanta de urgenta in acest sens. Propunerea era amendarea Legii proprietatii publice astfel incat nationalizarea automata a investitiilor private sa nu mai fie posibila. Motivatia pe care Mihail Ianas, presedintele ANRM, a prezentat-o Departamentului pentru Reforma din cadrul Guvernului invoca inadvertenta dintre actualul regim al proprietatii, respectiv totul intra la stat, chiar daca banii sunt privati, si Programul national de actiune pentru integrarea Romaniei in realizarea unui coridor economic intre tarile Asiei Centrale si Europa. Asta pentru ca, dincolo de jocurile politice de care depinde tranzitarea teritoriului tarii de magistrale de transport pentru titei si gaze si care ne-ar aduce bani frumosi, mai exista si rationamente de ordin pur economic. Respectiv, spune Sorin Radulescu, vicepresedinte al ANRM, „companiile internationale cu care statul roman a negociat investitii de anvergura in domeniul energetic doresc garantia proprietatii asupra ceea ce construiesc pe teritoriul Romaniei”. Statul nu are ce pierde, sustine acelasi oficial. Ii intra in buzunare taxele de transport si are controlul asupra securitatii operatiunilor, prin clauzele contractelor de concesiune asupra operatiunilor petroliere.
Deocamdata Executivul nu este de aceeasi parere. Reglementarea actuala a proprietatii asupra sistemului de transport al gazelor naturale nu este agreata de investitori, desi prin Legea concesiunilor, acestia sunt cointeresati sa vina in Romania. Faptul ca acest lucru nu se intampla nu pune pe nimeni pe ganduri. Nici macar pe cei care vand deja pielea ursului din padure cu privatizarea Romgaz.
