Statul va garanta creditele pentru fermieri

Creditele contractate de către fermieri pentru producţia agricolă vor fi garantate de stat cu până la 80% din suma împrumutată, dar valoarea maximă a unei garanţii va fi limitată la 2,5 milioane euro, a declarat, marţi, la Guvern, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru. Condiţiile de garantare a creditelor au fost stabilite în şedinţa de marţi a Executivului. "Măsura prevede condiţiile în care fermierii pot lua credite şi obţine garanţii pentru creditele de producţie, de

Creditele contractate de către fermieri pentru producţia agricolă vor fi garantate de stat cu până la 80% din suma împrumutată, dar valoarea maximă a unei garanţii va fi limitată la 2,5 milioane euro, a declarat, marţi, la Guvern, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.

Condiţiile de garantare a creditelor au fost stabilite în şedinţa de marţi a Executivului.

„Măsura prevede condiţiile în care fermierii pot lua credite şi obţine garanţii pentru creditele de producţie, degrevându-i pe aceştia de a furniza garanţii reale, precum pământul, casa şi alte astfel de valori. Ei pot obţine garanţii în cuantum de până la 80% din valoarea creditului, iar valoarea maximă a unei garanţii este de 2,5 milioane de euro”, a spus Dumitru.

Ministerul Agriculturii a alocat deja Fondului de Garantare 250 milioane lei pentru acoperirea unor astfel de credite, alocaţii care vor fi suplimentate anul viitor cu 86 milioane lei.

Potrivit ministrului, Fondul poate acorda garanţii de până la 1,25 miliarde lei.

Ministrul de resort a mai arătat că, la 4 ianuarie, va fi lansată o schemă de garantare pentru investiţii în domeniul agricol şi dezvoltării rurale, finanţată din fonduri europene, precum şi licitaţia de selecţie a gestionarului acestei scheme, care ar urma să fie aplicată începând cu luna aprilie 2010.

El a amintit că, începând cu 1 ianuarie 2010, anumite forme de sprijin acordate de stat, dar care nu sunt conforme cu concurenţa şi ajutorul de stat, precum subvenţia la apa de irigaţii, la carnea de porc şi de pui, trebuie înlocuite cu alte modalităţi de susţinere.

Ministerul Agriculturii a anunţat, în luna septembrie, că ajutoarele de stat pentru producţia de carne de porc şi pasăre, ouă, sfeclă de zahăr, orez, in, cânepă, soia sau tutun, dar şi subvenţionarea motorinei pentru lucrări agricole vor fi acordate începând cu anul viitor prin alte forme, corespunzătoare legislaţiei comunitare.