Anexa 1 la proiectul de modificare a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii Autostrada Sibiu-Piteşti, postată pe site-ul Ministerului Transporturilor, prevede o valoare totală a proiectului de 15,06 miliarde de lei, echivalentul a 3,34 miliarde de lei la cursul oficial de 4,5241 lei/euro, prevăzut în acelaşi document.
Potrivit Master Planului General de Transport, adoptat prin HG 666/2016 în toamna trecută, Autostrada Sibiu-Piteşti necesita investiţii de 1,6-1,8 miliarde de euro şi urma să fie finanţată din fonduri europene în proporţie de 75%.
„Faţă de studiul de fezabilitate realizat în anul 2008 s-au efectuat o serie de revizuri, pricipalele constând în reinvestigarea terenului şi studierea mai multor variante de coridoare posibile de traseu cât mai optime având în vedere constrângerile zonei atât din punct de vedere topografic, geografic, geotehnic, hidrografic, a declarării unor noi situri protejate natural şi cultural, cât şi a dezvoltărilor socio-economice şi a creşterii considerabile a traficului, atât cel de mărfuri cât şi cel turistic şi de pasageri”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului normativ.
Potrivit iniţiatorilor, „a fost necesară şi alinierea proiectului la cerinţele noilor norme şi normative revizuite/actualizate atât cele naţionale cât şi cele europene, exemplificând: studiile getehnice s-au realizat în mod detaliat în conformitate cu noile prevederi ale normativului NP 074/2014 faţă de NP 074/2007, calculele specifice structurilor s-au realizat în concordanţă noul normativ P100-1 /2013 faţă de P100/2006, în concordanţă cu normele de calcul Eurocod faţă de calculele anterioare pentru clasa de încărcare E, studiul de trafic s-a efectuat în corelare cu rezultatele recensământului 2015 faţă de cel din 2005, precum şi adaptarea la noile norme privind siguranţa rutieră, iluminatul structurilor, nodurilor rutiere, ITS, legislaţia de mediu”, se mai arată în document.
Data limită până la care se pot trimite – la Ministerul Transporturilor – propuneri şi observaţii pe marginea proiectului normativ este 28 iulie 2017.