Statul vinde vechime în muncă până de Revelion

Bugetul încasează acum niște bani pe care îi va da înapoi mai târziu, iar mii de oameni își vor reglementa situația stagiului de cotizare pentru pensie.

Capital publica, în urmă cu trei luni, un articol pornind de la ideea unui cititor. Inginerul bucureștean Septimiu Voina propunea ca toate persoanele, cu sau fără carte de muncă, care între1990 și 2010 au avut perioade în care nu şi-au achitat contribuţia socială pentru pensie, ar trebui să aibă dreptul temporar de a plăti CAS-ul retroactiv. Valoarea contribuţiilor urma să fie indexată în funcție de rata inflației, iar de măsură ar fi urmat să beneficieze câteva milioane de persoane, care au lucrat la negru, în țară ori străinătate, ori care au fost în șomaj „ascuns“.
Inițiativa pare că le-a surâs guver­nanților. Astfel, în 2 noiembrie, a apărut în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 94/2010, prin care se reglementează exact un sistem de acest gen. Mai precis, „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii ori într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia“. Contribuțiile restante se calculează luând în considerare cotele contribuției de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă și nivelul salariului minim brut pe economie valabile în fiecare din lunile pentru care se dorește achitarea, respectiv rata inflației. Baza de calcul este de cel puțin un salariu minim brut pe lună, dar poate fi și mai mare, în funcție de opțiunea contribuabilului.
Termenul, considerat prea scurt
Marile diferențe față de propunerea lui Septimiu Voina sunt faptul că OUG nr. 94 permite achitarea retroactivă a CAS doar pentru ultimii cinci ani și că plata contribuțiilor se poate face numai până la 31 decembrie 2010. „Termenul în care se poate încheia contractul cu CNPAS şi până la care se pot achita sumele de bani este foarte scurt. Nu cunosc situaţia românilor din alte ţări, dar pentru cetăţenii români din SUA şi Canada impedimentul major îl reprezintă distanţele enorme până la consulatele României, unde pot întocmi procurile necesare“, spune, într-un articol publicat pe gandaculdecolorado.com, jurnalista Simona Botezan din Virginia.
Nici românii din state precum Spania ori Italia nu sunt prea mulțumiți.     „Procedurile birocratice sunt destul de greoaie, astfel încât probabil că mulți vor încerca să-și rezolve problema în perioada în care vor fi în țară de sărbători. Ne așteptăm să stăm la coadă, dar asta e situația“, spune Maria Toma, rezidentă în apropiere de Roma. Ea crede că un sistem prin care contractul de asigurare retroactivă să fie printat de pe site și trimis prin poștă, iar plata să se facă online ar fi atras mai mulți doritori.
Calcule și estimări
În opinia lui Ovidiu Jurcă, vicepreședinte al Blocului Național Sindical, cel mai probabil deadline-ul strâns este doar temporar, iar măsura va fi extinsă și în anul care urmează. „Poate că ar fi bine să se adopte un amendament la legea pensiilor, prin care să fie permisă plata retroactivă a contribuțiilor sociale corespunzătoare unei perioade sau unor perioade care să totalizeze maximum cinci ani. Această prevedere ar putea acoperi cam toate
«scăpările» provocate de schimbările de statut profesional din viața unui om“, afirmă acesta. Jurcă crede că, în cele din urmă, avem de-a face cu o situație din care câștigă toată lumea – și contribuabilul, care își reglementează situația, și statul, care încasează niște bani.
Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru, se declara, la data scrierii articolului din august, de acord cu ideea plății retroactive a CAS, dar se temea că aplicarea ei fără niște simulări prealabile ar fi putut produce unele probleme sistemului de pensii de stat. „Trebuie făcute nişte calcule pentru a vedea dacă nu există riscul apariţiei unor şocuri în sistem“, afirma el.
Se pare că nu sunt niciun fel de motive de îngrijorare în acest sens: potrivit statisticilor neoficiale de la Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale (CNPAS), în primele două săptămâni după intrarea în vigoare a ordonanței, puțin peste 1.000 de persoane au încheiat contracte de asigurare socială retroactivă. Mai exact, în fiecare județ s-au înregistrat, în general, 20-30 de cazuri de acest gen.
„În evidențele Casei de Pensii Bacău sunt înregistrate 26 de contracte de asigurare încheiate potrivit prevederilor OUG nr. 94/2010, în valoare de 57.000 de lei. Dintre acestea, în trei cazuri s-a solicitat ca plata CAS să se facă retroactiv pe maximul perioadei (cinci ani)“, explică purtătorul de cuvânt al instituției, Daniela Adjudeanu. Ea precizează că asigurații sunt persoane care nu s-ar putea pensiona fără aceste perioade, neavând stagiul minim de cotizare prevăzut de lege, sau persoane care pot astfel realiza un stagiu de cotizare mai mare, respectiv stagiul complet de cotizare cerut de lege.
Dacă se respectă ritmul de până acum, se poate estima că, până la finele anului, peste 4.000 de persoane vor plăti retroactiv CAS, sumele încasate de stat putând ajunge la două-trei milioane de euro. Nu este exclus, însă, ca, pe măsură ce oamenii află despre facilitatea oferită, numărul celor care doresc să-și cumpere vechime în muncă să crească semnificativ.
11.000 de lei este valoarea aproximativă a CAS retroactive pe care doritorii trebuie să le plătească pentru ultimii cinci ani, raportate la salariul minim