Statul vrea banii românilor. Ce se întâmplă cu taxele, impozitele și TVA în 2025: Ne facem treaba

bancă, bani, lei, financiar

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a vorbit despre posibilitatea majorării TVA-ului și a taxelor în România și în ce condiții nu se va întâmpla acest lucru. De asemenea, el a dat detalii și despre impozitul pe proprietate, care va face parte din reforma fiscală.

Ministrul Economiei despre creșterea taxelor și impozitelor: Nu ar trebui să mai crească

Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, a clarificat că TVA-ul nu va crește în România, în ciuda discuțiilor și scenariilor vehiculate în spațiul public.

Oprea a subliniat că Partidul Social Democrat (PSD) nu a acceptat niciodată o astfel de măsură și că această poziție va fi menținută.

„TVA-ul nu va crește, a fost în discuții și scenarii, și acesta, pentru că întotdeauna se fac foarte multe prognoze. Niciodată PSD nu a acceptat o creștere de TVA și nu cred că va accepta” a afirmat ministrul în cadrul unui interviu la B1 TV.

Digitalizarea și colectarea fiscală, soluția pentru evitarea creșterii taxelor

Referitor la o posibilă creștere a taxelor și impozitelor în 2024, Radu Oprea a subliniat importanța digitalizării în sistemul de colectare a veniturilor. El a precizat că, dacă Ministerul Finanțelor Publice își îmbunătățește colectarea fiscală și dacă economia crește, nu ar trebui să fie necesară o majorare a taxelor.

„Digitalizarea trebuie să aducă beneficii concrete și vedem deja o creștere a veniturilor colectate. Dacă ne facem treaba mai bine la Ministerul Finanțelor și creștem economia, nu ar trebui să mai fie nevoie de creșterea taxelor și impozitelor”, a spus Oprea.

Media europeană în privința colectării taxelor e de 42%

Ministrul Radu Oprea a comparat situația colectării fiscale din România cu cea din alte țări din regiune, cum ar fi Ungaria, care a reușit să implementeze digitalizarea și e-factura, având o rată de colectare a veniturilor bugetare de 36-38%. În România, acest procent este de aproximativ 27%, în timp ce media europeană este de 42%.

„Implementarea digitalizării în sistemul de colectare trebuie să aducă rezultate”, a adăugat ministrul.

SURSA FOTO: Facebook, Stefan Radu Oprea

Reforma fiscală și impozitul pe proprietate

Radu Oprea a abordat și subiectul impozitului pe proprietate, subliniind necesitatea unei impozitări juste și corecte, care să reflecte echitatea socială. Discuțiile despre impozitul pe proprietate vor face parte din reforma fiscală, care va fi dezbătută în cadrul cererii de plată nr. 4 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„E o discuție care va avea loc în societate și care va fi în cererea de plată numărul 4, în momentul în care vom discuta despre reforma fiscală. Ea va avea loc și vom participa cu toții la ea, și guvern și antreprenori și sindicate. Va fi o discuție în societate”, a afirmat Oprea.

El a menționat că „vorbim despre echitate și justiție socială” având în vedere că România are un raport de impozitare de 60% pe muncă și 40% pe capital, în timp ce media europeană este inversă, cu 60% pe capital și 40% pe muncă. O astfel de schimbare în structura impozitării ar putea face parte din modernizarea statului român.