Persoanele fizice care obțin bani din venituri extrasalariale trebuie să fie atenți. Potrivit unui proiect, persoane care realizează activităţi independente vor plăti anul viitor CASS raportat la o valoare a salariului minim brut de 4.050 de lei.

Statul a pus ochii pe banii obținuți din venituri extrasalariale

Sunt vizate persoanele fizice care încasează venituri extrasalariale din următoarele:

  • drepturi de autor;
  • asociere cu o persoană juridică;
  • cedarea folosinţei bunurilor;
  • investiţii;
  • activităţi agricole;
  • silvicultură;
  • piscicultură;
  • alte surse.
bani venituri
SURSA FOTO: Dreamstime

Vor datora CASS pentru aceste venituri

În cazul în care valoarea totală va fi cel puţin egală cu 24.300 de lei în 2025, respectiv echivalentul a şase salarii minime brute pe economie în 2025, vor datora CASS pentru aceste venituri în valoare de:

  • 2.430 de lei – în cazul în care veniturile extrasalariale totale din toate sursele şi categoriile antemenţionate (drepturi de autor, cedarea folosinţei bunurilor, investiţii etc.), realizate efectiv în 2025, sunt cuprinse între 24.300 de lei inclusiv şi 48.600 de lei exclusiv;
  • 4.860 de lei – în cazul în care veniturile extrasalariale totale din toate sursele şi categoriile antemenţionate (drepturi de autor, cedarea folosinţei bunurilor, investiţii etc.), realizate efectiv în 2025, sunt cuprinse între 48.600 de lei inclusiv şi 97.200 de lei exclusiv;
  • 9.720 de lei – în cazul în care veniturile extrasalariale totale din toate sursele şi categoriile antemenţionate (drepturi de autor, cedarea folosinţei bunurilor, investiţii etc.), realizate efectiv în 2025, sunt cel puţin egale cu 97.200 de lei.

Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate este obligatorie

Potrivit legii din România, Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) este o contribuție obligatorie pe care angajatorii și angajații o achită lună de lună către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din România.

De asemenea, scopul este finanțarea sistemului de sănătate și asigurarea accesului la servicii medicale pentru toți cetățenii țării.

Trebuie menționat că toți angajatorii din România au obligația de a plăti către stat taxe și impozite pentru toți salariații lor. Acestea sunt realizate în baza unor contracte de muncă.

În afară de acestea, există și o serie de sume aferente contribuțiilor sociale și de sănătate. Acestea trebuie achitate în numele fiecărui angajat, conform Codului Muncii.