Aceste obligații sunt aferente perioadei octombrie-decembrie 2024 și sunt reglementate de Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 558/2016. Publicarea listei urmărește să crească transparența fiscală și să încurajeze contribuabilii să își achite datoriile restante.

Pe lista ANAF apar doar debitorii care înregistrează datorii fiscale peste anumite praguri

Pe listă apar doar debitorii care înregistrează datorii fiscale peste anumite praguri. Acestea sunt:

  • 500.000 de lei pentru marii contribuabili;
  • 250.000 de lei pentru contribuabilii mijlocii;
  • 100.000 de lei pentru celelalte categorii, inclusiv persoane fizice care desfășoară activități economice independente sau profesii libere.

Obligațiile fiscale restante nu includ sumele de rambursat sau de restituit către contribuabili, conform Codului de procedură fiscală. Astfel, lista reflectă doar datoriile nete pe care debitorii le au față de stat.

ANAF, impozit, case, masini
SURSA FOTO: Facebook, ANAF

Firmele incluse pe „lista rușinii” riscă popriri pe conturi și alte măsuri de executare silit

Conform procedurii, în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligațiilor fiscale, ANAF va opera automat modificările necesare pentru eliminarea debitorilor de pe „lista rușinii.” Acest proces nu necesită intervenția contribuabilului, fiind gestionat din oficiu de către organul fiscal central.

Firmele incluse pe „lista rușinii” riscă popriri pe conturi și alte măsuri de executare silită dacă nu își achită rapid obligațiile restante. Acest fapt poate afecta relațiile cu partenerii de afaceri și reputația companiei.

Pentru a evita includerea pe această listă, contribuabilii sunt încurajați să își verifice situația fiscală și să își plătească datoriile până la termenul limită stabilit de ANAF. Publicarea listelor reprezintă o măsură de responsabilizare fiscală, dar și un avertisment pentru cei care nu respectă obligațiile față de stat.

Lista poate fi accesată aici.

Agenția publică și o „listă albă” ce include persoanele juridice care și-au îndeplinit obligațiile fiscale la timp

Amintim că ANAF publică trimestrial și o „listă albă” ce include persoanele juridice care și-au îndeplinit obligațiile fiscale la timp și nu au datorii. Aceasta reprezintă un instrument menit să promoveze conformarea fiscală și să evidențieze contribuabilii care respectă legislația.

Pentru a fi incluse pe lista realizată de fisc, firmele și companiile trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Depunerea declarațiilor fiscale: Toate declarațiile fiscale aferente perioadei de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale trebuie să fie depuse până la data întocmirii listei. În cazul în care anumite declarații lipsesc pentru anumite perioade, condiția poate fi considerată îndeplinită dacă obligațiile fiscale au fost stabilite prin decizie de către organul fiscal.
  • Plata la termen a obligațiilor fiscale curente: Obligațiile fiscale aferente trimestrului pentru care este realizată publicarea trebuie să fie achitate la termenul prevăzut de lege.
  • Absența obligațiilor restante: Companiile nu trebuie să aibă datorii fiscale restante la data întocmirii listei.