Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunţă că va emite, începând de luni, 11 februarie, abonamente reduse şi gratuite pentru elevi, scrie News.ro.

„STB SA va începe emiterea/ încărcarea de abonamente gratuite pentru elevi începând data de 11 februarie 2019, în conformitate cu HCGMB nr. 838/12.12.2018”, precizează, marţi, reprezentanţii societăţii.

Astfel, abonamentele cu reducere 100% se vor elibera la centrele de emitere şi încărcare carduri STB SA pe baza carnetului de elev vizat pe anul în curs, care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, precum şi cartea de identitate – în cazul elevilor cu vârsta de peste 14 ani – cu evidenţierea domiciliului stabil sau provizoriu.

Pentru elevii claselor pregătitoare şi cu vârsta de până la 14 ani, abonamentele se eliberează în baza adeverinţei doveditoare / carnetului de elev, cu ştampila unităţii de învăţământ acreditate/ autorizate pentru anul în curs şi copie după certificatul de naştere.

Elevii care frecventează o unitate de învăţământ din Bucureşti beneficiază de abonament lunar urban general cu reducere 100%, indiferent de domiciliu şi indiferent de forma de învăţământ (curs de zi, frecvenţă redusă).

De prevederile actelor legislative menţionate beneficiază numai elevii din învăţământul acreditat/ autorizat, primar, gimnazial, liceal şi profesional, cu vârsta până la 18 ani sau până la finalizarea studiilor liceale/ profesionale, mai arată sursa citată.