STB acuză o campanie de dezinformare: Toate vehiculele sunt sigure!

STB susține într-un comunicat că toate vehiculele aflate în traseu sunt sigure și nu pun în pericol viața călătorilor. Compania precizează că astfel de cazuri, precum cel petrecu duminică, când un troleibuz a luat foc, sunt sunt extrem de rare și pot apărea din cauze tehnice la orice mod de transport. STB lansează de asemenea acuzații în privința unei campanii de dezinformare ce a fost lansată la adresa companiei, cu scopuri politice și economice.

„Toate vehiculele STB SA aflate în traseu sunt sigure și nu pun în pericol viața călătorilor, indiferent de anul de producție al acestora. Autobazele și depourile primesc piese de schimb, iar reviziile și Inspecțiile Tehnice Periodice sunt efectuate conform prevederilor legale. STB SA își rezervă dreptul de a sesiza instituțiile competente în legătură cu difuzarea de către anumiți indivizi a unor informații false, menite să inducă în rândul populației și al angajaților o stare de nesiguranță.

Pe de altă parte, accidente de genul celui petrecut duminică, când un incendiu a apărut la bordul unui troleibuz aflat în traseu, sunt extrem de rare și pot apărea din cauze tehnice la orice mod de transport, inclusiv la autoturisme. STB SA dă asigurări că personalul de bord este instruit să acţioneze operativ în asemenea situaţii, astfel încât viaţa pasagerilor să nu fie pusă în pericol. Totuși, în prezent, STB SA cercetează amănunțit cauzele care au dus la apariția unui astfel de eveniment în traseu, luând în calcul toate posibilele cauze, nu numai pe cele tehnice.

O dovadă că factorul uman poate provoca astfel de incidente este campania de dezinformare stârnită de grupuri de interese economice și politice și întreținută de așa-ziși lideri sindicali odată cu lărgirea flotei STB SA în urma achiziției de autobuze Otokar. Imediat după sosirea în țară a acestor autobuze noi, cu normă de poluare Euro VI, o serie de angajați apropiați grupului de așa-ziși sindicaliști minoritari (în fapt, personaje înregimentate politic) au raportat false probleme în trafic. Or, contrar celor susținute atunci, autobuzele Otokar se dovedesc în prezent fiabile și niciun sofer apropiat așa-zișilor lideri sindicali nu mai raportează false probleme, ca în perioada când acestea erau expuse public în mod pregnant.

Persoanele care au transmis în mediul public aceste informații eronate nu sunt la prima abatere, ele fiind cercetate disciplinar pentru colportarea de informații false în mediul public și sancționate, conform Regulamentului Intern al STB SA, pentru că au indus în rândul călătorilor și al angajaților o stare nefondată de nesiguranță.

STB SA reiterează faptul că vehiculele aflate în trafic sunt sigure, iar viața călătorilor nu este pusă în pericol.”, transmite STB într-un comunicat.