Artiștii autohtoni îi urmează indeaproape pe cei straini care câștigă milioane de euro din activitatea lor. Vedetele din România și-au deschis mici afaceri care ajung să aducă mai mulți bani decât muzica, scrie playtech.ro.

Ștefan Bănică, ce are acum 3 copii, trebuie să se ocupe mai mult acum de partea financiară. Acesta se ocupă de administrarea firmei Mabel Concert SRL și dă dovadă de bune abilități antreprenoriale. Firma este pe plus și dovadă stau chiar cifrele care arată o cifră de afaceri de 310.414 lei pentru anul 2014.

Datele ceva mai recente arată că firma a înregistrat în 2017 un profit net de 299.735 lei, în scădere față de anii anteriori. Artistul a înființat firma în 2004 și s-a bucurat de un real succes, în special între anii 2008 – 2012, când profitul net a depășit 2 milioane de lei.

Cu o carieră de peste 30 de ani, actorul, compozitorul, regizorul, producătorul și moderatorul TV, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai complecși artiști din România. Acesta are 15 albume lansate, 500.000 de exemplare vândute și 5 discuri de aur și 2 de platină. De asemenea Bănică a susținut mii de concerte și a stabilit recorduri în România.

Ștefan Bănică a primit în anul 2004 distincția „Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler”, Categoria D – „Arta Spectacolului” în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate.