Prezentăm mai jos răspunsurile oferite de Ștefan Cristea, CEO Arc Parc, în cadrul nominalizării sale în Top 100 Manageri la categoria CEO, publicat de Revista Capital în data de 26 aprilie:
1. Care credeți că este cel mai de succes proiect implementat în 2022?
Pentru mine orice proiect finalizat a fost un proiect de succes. Un proiect de succes este un proiect în care crezi. Secretul unui proiect de succes este să îți atingi scopul propus în timpul stabilit, cu bugetul planificat, cu resursele disponibile, cu un management bine organizat și responsabil. În calitate de manager general pot spune cu mândrie că am coordonat o echipa competitivă care a știut că trebuie să facă, ce trebuie să facă și când să facă.
2. Care este cel mai mare proiect din carieră dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?
Cel mai mare proiect este în mod negreșit Proiectul Parcului Industrial ARC PARC, înființat de mama mea în urmă 17 ani de zile. Este un un proiect „ de suflet”, o afacere de familie și a marcat perioada în care m-am format, în care mi-am dezvolt calitatea de manager coordonator. Am pornit de la o simplă ideea de business dar s-a transformat de-a lungul timpului într-un lider zonal în sistemul structurilor de sprijinire a afacerilor. Prin asigurarea și menținerea celor mai bune servicii în domeniu am primit recunoașterea socială și economică din partea comunității de afaceri române și nu numai.
3. Care sunt proiectele prevăzute pentru 2023?
Anul 2023 va fi marcat de 2 evenimente importante și anume: vom începe construcția Etapei 3 din proiectul de hale logistice, încă 10.000 mp de spații logistice și de producție care să suplinească cererea pe care o avem din partea investitorilor străini și autohtoni ȘI vom da startul înscrierilor pentru accesul în „Incubatorul de afaceri”- o clădire incubator de afaceri gata echipată cu toate dotările, complet funcțională pentru producție componente auto, racordată la infrastructură parcului industrial. Acest incubator vine în întâmpinarea, sprijinirea și susținerea tinerilor antreprenori care doresc să performeze în domeniul producției auto și componentelor sale, care au proiecte inovative și doresc să le pună în aplicare, asigurându-le toate serviciile necesare implementării cu succes a proiectelor sale. Sunt vizate și încurajate de acest proiect grupurile țintă care se structurează în Start-up-uri – firme nou înființate care să aibă că obiect principal de activitate- producția de componente auto, IMM-uri care să aibă cel mult 2 ani vechime în domeniul industriei auto și componente.
4. Care sunt cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat în contextul pandemiei?
Pentru domeniul construcțiilor cele mai mari probleme au fost explozia prețurilor la materialele de construcție și lipsa stocurilor de materiale. Cumulate aceste două ne-au dat peste cap planurile bugetare și au creat întârzieri în finalizarea unor proiecte.
5. De ce v-ați lovit în relația cu administrația locală sau centrală?
În continuare ducem lipsa de susținere a mediului de afaceri privat, cu atât mai mult cu cât situația noastră, a parcului nostru industrial este una diferită. Suntem proprietarii și administratorii unui Parc Industrial cu peste 4000 de angajați. E că și cum ai fi responsabil de viață acestora, mai ales că se lucrează în 3 schimburi în permanentă. Avem nevoie de transport în comun asigurat, infrastructură de drumuri, acces la calea-ferată, iluminat public, curățenie stradală, și susținere financiară prin acordarea de facilități fiscale.
6. Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?
Este important să nu sară peste nici o etapă din carieră să profesională, indiferent de meseria pe care și-o alege. Să pornească de jos, de la cel mai basic nivel și să avanseze încet dar sigur. Este esențial să înțelegem și să creștem odată cu meseria și job-ul ales. Un alt sfat ce l-aș da tinerilor ar fi să își asume tot ceea ce fac. Orice task să îl facă cu aceeași responsabilitate cu care ar face- o dacă ar fi afacerea lor, banii lor și riscurile lor.
7. Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?
Din punctul meu de vedere parcurile industriale sunt o nișă încă neexploatată la maxim și pot constitui în unele cazuri o relansare economică pentru diferite zone sau orașe. Odată cu dezvoltarea infrastructurii de drumuri și autostrăzi consider că vom asista la o creștere a numărului de parcuri industriale, mai ales că acestea au tendința de a fi localizate pe lângă zone strategice cu ieșire la autostrada.
În ceea ce privește domeniul construcțiilor vom fi nevoiți să investim în tehnologii pentru a satisface nevoi din ce în ce mai sofisticate care, în viitorul nu foarte îndepărtat, vor deveni cerințe standard. De asemenea vom fi nevoiți să fim chiar cu un pas înaintea cerințelor legislative în domeniul siguranței și al mediului.
Asistăm astăzi la o suprapopulare a orașelor. Necesitatea de a locui cât mai aproape de locul de muncă va fi esențială iar această tendință va influența opțiunile constructorilor privind zonele în care vor dezvoltă imobilele. Vor apărea imobile cu locuințe chiar în proximitatea parcurilor industriale , cu dezvoltarea infrastructurii de servii conexe acestor locuințe și anume: spații de luat masă, relaxare, sport etc. Am prevăzut această tendința încă de acum 6-7 ani când ne-au propus să construim locuințe sociale în incinta parcului nostru industrial, în special pentru angajații care lucrează aici.
8. Bani. Ce vă spune acest cuvânt?
În societatea de astăzi nu există o putere mai mare decât cea a banilor iar felul în care gândim despre bani ne influențează viața. Banii nu lasă indiferent pe nimeni.