Anul trecut, piaţa hotelieră a fost în general stabilă, iar marea diferenţă a fost reprezentată, în Bucureşti, de exemplu, de Festivalul Internaţional George Enescu.
”Pentru noi, acest eveniment a avut ca rezultat o creştere a veniturilor în septembrie, comparativ cu anul precedent. Mai mult decât atât, am reuşit să creştem gradul de ocupare pe timpul lunilor de vară şi datorită creşterii numărului de turişti care au venit în Bucureşti”, spune Stefan Frank, manager general InterContinental București.
Potrivit acestuia, fiind legată de o destinaţie de afaceri, piaţă hotelurilor de cinci stele din Bucureşti este una sezonieră (martie-iunie şi septembrie – decembrie, fiind sezoane de vârf, fiind înregistrate, de asemenea, creşteri ale gradului de ocupare în weekend. În cazul InterContinental, 2013 a fost un an cu creştere, atît în sectorul F&B, cât şi în cel de cazare, gradul de ocupare variind de la 50% la aproape 90%, în funcţie de sezon.
”Facem eforturi cu toţii, mai ales brandurile internaţionale, să susţinem promovarea destinaţiei cu programe speciale şi pachete atractive, dar un efort mult mai susţinut este necesar din partea autorităţilor locale şi naţionale pentru a putea să câştigăm competiţia cu alte destinaţii”, mai spune Ştefan Frank. Acesta a subliniat că piaţa hotelurilor de cinci stele din Bucureşti este una stabilă, cu uşoare creşteri pozitive în volum, an după an, începând din 2011, dar cu rate încă scăzute, având în vedere bugetele reduse ale companiilor, în contextul în care peste 80% din businessul hotelierilor de cinci stele din Capitală este generat de traficul în scop de afaceri.
”Prognoza noastră pentru acest an este de creştere faţă de anul trecut”, adaugă Ştefan Frank, fără a intră în amănunte legate de cifre. Iar despre provocările din 2014, acesta spune că atragerea unui număr tot mai mare de turişti în weekenduri şi pe perioada verii reprezintă o provocare pentru piaţa din Bucureşti.