Ștefan Godei este urmărit penal, fiind acuzat de corupție
Direcția Națională Anticorupție (DNA) i-a adus la cunoștință lui Ștefan Godei calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză, se fac acte de urmărire penală și pe numele altor persoane.
„DNA a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul G.Ș.C. (Godei Ștefan Cristian – n.r.), la data faptei președinte al unei asociații ce deține un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, a transmis, miercuri, Direcția Națională Anticorupție (DNA).
În ordonanța procurorilor se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea că în zilele de 10 și 11 mai 2023, suspectul, în calitate de președinte al asociației, cu scopul obținerii licenței de funcționare pentru un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități pe care-l deținea în orașul Voluntari, județul Ilfov, „ar fi completat documentele necesare conform instrucțiunilor trasate de inculpații Rontescu Florina și Năstase Andrei Cornel, inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, pentru a dovedi îndeplinirea standardele minime de calitate de către centrul respectiv.”
Ulterior, doi inspectori ar fi transmis către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități un raport favorabil „în condițiile în care centrul respectiv nu îndeplinea cerințele minime de funcționare, prevăzute de lege.”
USR a depus la DNA o plângere penală împotriva Gabrielei Firea
„Gabriela Firea trebuie să răspundă! Am depus denunț la DNA pentru abuz în serviciu împotriva senatoarei PSD, fosta ministră a „Familiei” care l-a avut angajat la cabinetul ei parlamentar pe Ștefan Godei, cel care deținea azilele groazei. Am înștiințat procurorii anti-corupție despre fapta prevazută la articolul 297 C.pen. raportat la articolele 1 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. (…)
Cel mai probabil, Firea a atestat în mod nereal prezența lui Godei la locul de muncă, prin semnarea foilor colective de prezență și neluarea măsurilor pentru sancționarea disciplinară, bașca prejudiciul din bani publici – salariul lui Godei timp de peste 2 ani. Abia aștept să spună iar Gabriela Firea cum nu știa că Godei e angajatul ei la cabinetul de senator, nici nu-l cunoștea. Doar că acum le va spune procurorilor DNA”, a scris, joia trecută, Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe pe contul său de Facebook.