Ioniţă va ocupa această funcţie până la finalizarea procedurii de selecţie a conducerii, prevăzută de Ordonanţa de Guvern 109/2011.
"Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) l-a desemnat, astăzi, 13.01.2017, pe Ştefan Ioniţă ca director provizoriu al companiei. El va ocupa această funcţie până la finalizarea procedurii de selecţie a conducerii, prevăzută de Ordonanţa de Guvern 109/2011. Adunarea Generală a Acţionarilor a luat act de decizia CA", precizează MT într-un comunicat.
Ştefan Ioniţă are 38 de ani şi a condus, din 2014 până în prezent, Direcţia Tehnică şi Calitate a CNAIR. Între 2004 şi 2014, a ocupat mai multe funcţii în cadrul CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică). Este absolvent al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti – Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri şi a Masteratului "Maşini şi Sisteme de Producţie" din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti.
Fostul şef al companiei de drumuri, Cătălin Homor, a fost revocat din funcţie în urmă cu două zile din cauză că s-au constatat deficienţe de gestionare a activităţilor companiei din ultima perioadă.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dispus Corpului de Control să efectueze la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o verificare a existenţei mijloacelor şi materialelor necesare deszăpezirii (utilaje speciale şi starea de funcţionare a acestora, stocuri de material antiderapant şi combustibil), a situaţiei contractelor cu societăţi private pentru deszăpezire şi a modului de fundamentare a ordinului privind utilizarea nisipului la deszăpezire.
Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut, sâmbătă, ministrului Transporturilor să trimită Corpul de control la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi să ia toate măsurile legale pentru demiterea directorului general al companiei, Cătălin Homor.
AGERPRES