Social-democratul Ștefan Radu Oprea a declarat după ședința de luni a PSD, înainte de alegerile prezidențiale, că „tonusul este unul foarte bun”. El a precizat că sondajele arată că Marcel Ciolacu are șanse mari să ajungă în turul al doilea.
Ștefan Radu Oprea: „Marcel Ciolacu este aproape sigur în turul al doilea”
Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, a declarat marți seară, după o ședință extinsă a conducerii PSD desfășurată la Vila Lac, că atmosfera din partid este una optimistă înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale.
Potrivit acestuia, sondajele de opinie indică faptul că Marcel Ciolacu, candidatul PSD, are șanse mari să ajungă în turul al doilea.
Oprea a explicat că întâlnirea a fost dedicată analizării mobilizării în județe și organizării pentru ziua votului, 24 noiembrie.
„Am avut o întâlnire pentru a vedea care este mobilizarea, stadiul în fiecare județe. Tonusul este unul foarte bun la colegii mei din PSD, în toată țara (…) O întâlnire de a vedea cum ne organizăm pentru ziua de 24. Ne-am axat pe mobilizarea din județe”, a spus ministrul.
Liderii locali au discutat despre feedback-ul primit din partea cetățenilor și despre „pulsul” simțit în campanie.
Concurența și riscul coalizării împotriva lui Ciolacu
Ministrul a avertizat că, deși Ciolacu este lider în sondaje și aproape sigur va accede în turul al doilea, există riscul unei coaliții a celorlalți candidați împotriva sa.
„Ciolacu e cel pe care sondajele de opinie îl dau ca fiind aproape sigur în primul tur, între ceilalți este o extrem de mare competiție și atunci poate exista acest fenomen de coalizare a tuturor împotriva celui de pe primul loc”, a afirmat Oprea.
Comentând retragerea lui Ludovic Orban din cursa prezidențială pentru a o susține pe Elena Lasconi (USR), Ștefan Radu Oprea a minimizat impactul acestei decizii.
„Domnul Orban era undeva în marja de eroare sub 1%, dumnealui mi-a adus aminte de o jucărie de când eram mic, hopa-mitică. Nu, nu cred că va aduce ceva în plus, cred că va aduce deservicii prin felul în care s-a comportat în acesta campanie”, a declarat ministrul.
De asemenea, Ștefan Radu Oprea a exclus posibilitatea altor retrageri din cursa electorală, menționând că discuțiile din cadrul dezbaterilor televizate au arătat că ceilalți candidați intenționează să rămână în competiție.
Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 24 noiembrie, iar turul al doilea se va desfășura pe 8 decembrie. PSD mizează pe o mobilizare puternică în teritoriu pentru a asigura un rezultat favorabil candidatului său, Marcel Ciolacu.