Ministerul Justiţiei a declanşat marți procedura de selecţie a candidatului României pentru funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene. Potrivit informațiilor oferite de ministrul Justiției, candidaturile se depun până în data de 16 mai.

România trimite un judecător la Tribunalul UE

MJ a început deja procedura de selecţie a candidatului României pentru funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene, întrucât unul dintre cele două posturi se vacantează din octombrie. Candidaturile pot fi depuse până în data de 16 mai. Ministru Justiţiei, Stelian Ion, spune că îşi doreşte să ne reprezinte ”o persoană care oferă depline garanţii de independenţă”.

Mesajul lui Stelian Ion

”Unul dintre cele două posturi de judecător român la Tribunalul Uniunii Europene se vacantează începând cu data de 7 octombrie 2021. În acest context, România este invitată să transmită o propunere pentru postul vacant de judecător până la finalul lunii iunie 2021. Mandatul de judecător pentru care se va transmite propunerea rezultată din prezenta procedură de selecţie va acoperi perioada 7 octombrie 2021 – 31 august 2022”, a transmis, marţi, Ministerul Justiţiei.

La data de 7 aprilie 2021 a fost aprobată de către Guvernul României, prin memorandum, Procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene (denumită, în continuare, Procedura). Persoanele interesate îşi pot depune candidatura până la data de 16 mai 2021, exclusiv în format electronic, la adresa de email: selectie.tue@just.ro, până la ora 24:00.

Care sunt condițiile

”Vrem ca la această instanţă să ne reprezinte o persoană care oferă depline garanţii de independenţă şi care are capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale”, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

Propunerile finale, însoţite de dosarele de candidatură, sunt comunicate Guvernului, spre aprobare. Guvernul va transmite Consiliului UE numele candidatului României pentru funcţia de judecător al Tribunalului Uniunii Europene. Judecătorul român va fi numit de comun acord de către guvernele statelor membre UE, după consultarea Comitetului prevăzut la art. 255 TFUE.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin