Stenograme incendiare. Mircea Negulescu falsifica declarații ca să-l aresteze pe Victor Ponta

A apărut o înregistrare incendiară cu fostul procuror DNA Mircea Negulescu. Lumea Justiției notează că acesta falsifica o declarație, într-o încercare de a-l băga la închisoare pe fostul premier Victor Ponta.

A apărut o înregistrare cu fostul procuror Mircea Negulescu în timp ce falsifica o declarație. Lumea Justiției notează că scopul era să-l bage la închisoare pe fostul premier Victor Ponta.

Mircea Negulescu se confrunta cu acuzații grave

Înregistrarea a fost realizată în perioada aprilie-mai 2015, la Parchetul Curții de Apel Ploiești, notează sursa menționată. La momentul respectiv, fostul procuror activa acolo.

Dialogul arată cum procurorul compunea, împreună cu polițistul judiciar Mihai Iuliano Iordache, o declarație atribuită fostului deputat PSD Vlad Cosma în dosarul privind pretinsa corupere a alegătorilor din Republica Moldova la alegerile prezidențiale din 2014, pentru că aceștia să voteze cu Victor Ponta.

„Culmea: de față este și Vlad Cosma, însă acesta nu are absolut nicio contribuție la declarație, pur și simplu stand și ascultând cum inventează Negulescu și Iordache. În plus, Cosma nici măcar nu a depus jurământul, așa cum prevede procedura”, notează sursa menționată.

Totodată, Vlad Cosma primește identitate de martor protejat, fiind pus să semneze cererea cu mâna stânga. Decizia a fost luată pe motiv că s-ar teme de fostul deputat Sebastian Ghiță.

Totuși, nu a cerut asta și în nicio clipă nu a afirmat că i-ar fi frică de Ghiță, scrie Lumea Justiției.

Fostul procuror a fost surprins în timp ce inventează lucruri

Înregistrarea audio și stenograma acesteia arată cum Mircea Negulescu pur și simplu inventează lucruri. Totodată, cere ca în declarație să se precizeze și că alegătorii din Republica Moldova au primit bani.

În ceea ce privește suma vehiculată în dosar, că fiind cheltuită pentru coruperea alegătorilor, această este„ umflată fără jenă” de Negulescu la 400.000 de euro.

Nu în ultimul rând, înregistrarea dezvăluie că procurorul Mircea Negulescu se coordona în permanentă cu șeful DNA Ploiești, Lucian Onea.

De altfel, Negulescu îl amenință încă de la început pe Vlad Cosma. Îi spunea că Onea stă cu ochii pe el „ca pe butelie” și îi cerea să respecte planul pe care îl conveniseră.

„Da, mă da’ cum sună aia (…) că nu știu dacă… pe mine mă interesează să apară că le-a dat și bani la ăștia, la votanți”, poate fi auzit în înregistrare, printre altele.

Sursa menționată amintește că, în pofida unor asemenea dovezi clare de înscenări judiciare, procurorul Mircea Negulescu a fost achitat de ICCJ în ambele dosare în care a fost trimis în judecată. Într-unul dintre ele, a fost achitat chiar definitiv.

Înregistrarea publicată de Lumea Justiției poate fi vizualizată aici.