Joi, pe 8 august, judecătorilor li s-au prezentat mărturii incendiare care au condus la arestarea a două doctorițe de la Spitalul Pantelimon din București, Maria Alexandra Miron și Mirela Păiuș, cercetate pentru comiterea infracțiunii de omor calificat.
Declarații șocante despre doctorițele de la Spitalul Sfântul Pantelimon
Potrivit referatului procurorilor, asistenta care a dezvăluit comportamentul ilegal al celor două doctorițe de la Spitalul Sfântul Pantelimon consideră că acestea au fost motivate de dorința de „a se pune bine cu conducerea (secției, spitalului) prin detensionarea situației existente între ATI și UPU”.
Aceștia au aflat că anchetatorii au fost sesizați în aprilie de un director al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București, printr-un denunț. Sesizarea viza faptul că, în perioada 4-6 aprilie, în Secția de ATI a spitalului au decedat aproximativ 20 de pacienți.
Se bănuiește că acest lucru s-ar fi datorat scăderii intenționate a substanței noradrenalină de pe injectomate de către medici și, în unele cazuri, înlocuirii acesteia cu ser fiziologic.
Directorul a raportat că a fost contactată de o asistentă medicală, care i-a dezvăluit că, între joi, 4 aprilie 2024, și sâmbătă, 6 aprilie 2024, în Secția ATI a spitalului au decedat aproximativ 20 de pacienți.
Potrivit acesteia, medicii de gardă pe Secția ATI, Maria Miron și Mirela Păiuș, au redus cantitatea de noradrenalină administrată unor pacienți de la 15 sau 20 ml/h la 1 ml/h, sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.
Cum procedau doctorițele acuzate de omor
Potrivit anchetatorilor, la 26 martie, ora 16:45, Maria Miron, în calitate de medic specialist în Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” București, a profitat de starea extrem de vulnerabilă a unui pacient aflat într-o stare critică.
Aceasta ar fi încercat să suprima viața pacientului prin reducerea dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la 15 ml/h la 1 ml/h (o dozare minimă care a fost menținută pentru o perioadă considerabilă de timp).
„Inculpatele au săvârșit faptele cu premeditare, întrucât prin prisma profesiei lor – medici specialişti ATI, cunoşteau efectele noradrenalinei (faptul că această substanţă este esenţială menţinerii unei tensiuni arteriale optime), precum şi consecinţele lipsei ei, iar prin reducerea dozei de noradrenalină au declanșat lanțul cauzal care a dus la deces, iar pe tot parcursul procesului (pentru că decesul nu survine imediat) inculpatele puteau oricând să intervină şi să salveze viaţa victimei, ceea ce însă nu au făcut”, au explicat anchetatorii.
O asistentă care care a îngrijit pacientul a relatat că „la un moment dat, nu-și poate aminti exact momentul zilei, inculpata Miron Maria a venit pe salonul martorei, a modificat rata noradrenalinei pe injectomatul pacientului de la 15ml/h la 1 ml/h și i-a spus că e „de lăsat”, totodată făcând mențiunea ca martora să treacă în foaia de observație valoarea de 15ml/h”.
Totul ar fi început cam din luna octombrie 2023
Practica medicilor de a solicita asistenților să noteze în foaia de observație o valoare diferită de cea setată pe injectomat reiese și din transcrierea convorbirilor telefonice dintre două cadre medicale:
Asistentă: Da și ne spune (n.r. referindu-se la medic): În foaie treceți cu 20 sau cu 15 și să îi meargă cu 1.
Director denunțător: Doamne ferește! Iar asistentele ce zic mă?
Asistentă: Ce, noi? Păi cum să facem așa, ei pleacă, noi iar le dăm la 20.
„Ca urmare a acestei prime scăderi bruște a ratei de noradrenalină, pacientul nu a decedat, explicația fiind aceea că există o practică a asistenților medicali prin care aceștia obișnuiesc să suplinească insuficienta administrare a noradrenalinei prin injectomat, prin introducerea acesteia în mod direct în perfuzie fără știința medicului”, se mai arată în referatul procurorilor.
Când doctorița Miron venea în vizită, evalua pacienții și, după ce le modifica doza de noradrenalină, le spunea asistenților că aceștia sunt „de lăsat”, sugerând astfel că pacienții ar trebui să fie lăsați să moară fără alte intervenții, conform celor stabilite de ea, relatează martora.
„Totodată aceasta transmitea și medicului de gardă acest lucru, care alegea dacă să lase pacientul să moară sau nu. Potrivit declarației martorei, în general, pacienții în stare gravă care urmau sau trebuiau să moară erau mutați în saloanele 3, 6 sau 7”, se mai arată în document.
În situațiile în care, în ciuda modificărilor aduse tratamentului, pacientul nu deceda până la ora vizitei, doctorița ar fi revenit și ar fi setat injectomatul la valoarea reală menționată în foaia de observație, temându-se că unii dintre aparținători ar putea avea cunoștințe medicale suficiente pentru a contesta nivelul scăzut de noradrenalină.
După ce se terminau vizitele, ea revenea și modifica din nou valoarea la minim, spun martorii. Ulterior, trecea periodic să verifice starea pacientului și să observe dacă acesta a decedat.
Asistenta care a lansat acuzaţii povesteşte că doctoriţa a pornit acest procedeu de modificare bruscă a ratei de administrare a noradrenalinei pacienților din octombrie – noiembrie 2023.
„În general proceda în acest sens în cazul pacienților care aveau multe zile pe secția ATI sau despre care aceasta aprecia că nu mai au șanse de supraviețuire.
Martora a arătat că a avut situații când inculpata a venit pe unul din saloanele sale, a modificat rata de noradrenalină pe injectomat la 1ml/h apoi a plecat fără să o informeze despre modificare.
Când martora a sesizat modificarea, nefiind informată despre ea, a trecut valoarea înapoi cum era în foaia de observație. Inculpata a revenit pe aceeași tură și a întrebat-o de ce a rectificat valoarea injectomatului, iar apoi a setat din nou rata pe 1ml/h spunându-i să nu o mai modifice, iar în foaie să continue să treacă rata maximă de administrare (20ml/h)”, a explicat asistenta procurorilor.