“Este un raport la care au lucrat 28 de persoane, doi vicepreşedinţi ai Academiei Române, zece conducători de patronate din agricultură şi industrie alimentară, fermieri. După un an de analiză am concluzionat principalele măsuri care ar fi necesare pentru a duce agricultura acolo unde trebuie, să fie un motor al economiei, şi s-a văzut anul trecut acest lucru.
Principalele probleme ale agriculturii vin din zona aşa zis orizontală. Agricultura românească este fărâmiţată, media pe cap de fermier fiind de două ha. Din cele 3,8 milioane de gospodării, numai 1,1 milioane reprezintă ceea ce Europa sprijină, deci este o problemă socială foarte mare. 60% dintre fermiei au peste 60 de ani şi acesta este pericolul cel mai mare pentru următorii 20 de ani. Foarte puţini tineri vin să le ia locul deşi există fonduri suficient de mari la dispoziţia tinerilor venite dinspre Europa, cât şi programe naţionale care trebuiesc debirocratizate”, a arătat Steriu.
El a mai arătat că fondurile europene trebuie aduse cât mai repede şi folosite cât mai bine de către tineri. 37% din banii pentru investiţii în agricultură au fost folosiţi, iar restul de 63% trebuie cheltuiţi în următrorii doi ani.
În plus, spune Steriu, o mare problemă în acest moment o reprezintă dezinteresul băncilor pentru a finanţa proiectele din agricultură,dar şi birocraţia în ceea ce înseamnă folosirea fondurilor europene.
“Îţi trebuie un an ca să închei un contract de finanţare apoi încă un an pentru implementare. Doi ani înseamnă foarte mult pentru a pune în practică un proiect pentru agricultură”, a mai arătat Valeriu Steriu.
Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru politici publice în agricultură şi dezvoltare rurală susţine că tinerii care acum sunt şomeri în Spania sau Italia ar trebui încurajaţi să revină în ţară şi să investească în agricultură, cu nişte programe inteligente, pentru a avea fermieri puternici în următorii ani. Steriu a spus că raportul care va fi prezentat de preşedintele Traian Băsescu este unul mai amplu care intră în detalii despre cum trebuie să arate agricultura României în viitorii ani.